Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă o lege controversată care autorizează demolara câtorva mii de imobile vechi din Moscova şi strămutarea locatarilor acestora, proiect ce provocase manifestaţii de anvergură în luna mai, relatează AFP.

Publicată oficial sâmbătă, această lege – care intră în vigoare imediat – a fost votată în 14 iunie de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), şi aprobată în 28 iunie de Consiliul Federaţiei (camera superioară). Potrivit acestui important plan de urbanism anunţat în februarie de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, peste 4.000 de imobile datând din perioada sovietică, urmează a fi demolate începând din septembrie, ceea ce va necesita strămutarea mai multor sute de mii de moscoviţi. Primăria Moscovei vrea să înlocuiască aceste mii de edificii cu etaje puţine prin construcţii înalte care să permită cazarea mult mai multor familii, într-o capitală cu 12 milioane de locuitori şi în criză de spaţiu.

Statul promite persoanelor strămutate un aparatement de mărime “echivalentă” – dar nu de aceeaşi valoare – în acelaşi cartier. Acordul unei majorităţi a locatarilor va fi necesar teoretic pentru ca un imobil să fie distrus: locatarii nu vor avea atunci decât 60 de zile la dispoziţie pentru a se muta şi le va fi imposibil să conteste această decizie.

Supranumite “hruşciovki” pentru că au fost construite în perioada în care Nikita Hruşciov conducea URSS, între anii 1950 şi 1960, aceste imobile sunt emlematice periferiilor Moscovei şi în foarte numeroase oraşe ruseşti unde au permis rezolvarea crizei de locuinţe prin care trecea atunci ţara.


Sursa: Agerpres

 



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

21 iulie 2017

Bancul zilei

Putin şi Medvedev stau de vorbă. – Trebuie să desfiinţăm fusurile astea orare, creează numai probleme, spune Putin. – De ce?, întreabă Medvedev. – Sun la Beijing să-i felicit de ziua naţională şi-mi spun că e mâine, sun la ...
2 iulie 2017

Germania: Cel puțin 10.000 de manifestanți anti-G20 la Hamburg

Cel puțin 10.000 de persoane, potrivit poliției și organizatorilor, s-au reunit duminică în mod pașnic la Hamburg, pentru a protesta împotriva summitului G20 care va avea loc vineri și sâmbătă în acest oraș-port din nordul Germaniei, relatează ...

Sumarul ediției de duminică, 2 iulie 2017

Actualitate

» Grecia sub caniculă; poluare la Atena
» Germania: Cel puțin 10.000 de manifestanți anti-G20 la Hamburg
» Polițiștii locali au acordat peste 140 de amenzi la locurile de joacă
» Italia cere porturilor europene să primească vasele cu migranți
» Acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars
» Sancțiuni de 37.300 lei, în 24 de ore, la ACI Calafat
» Doljeni cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
» A plecat în turul Franței pe un skateboard electric
» Peste 4.400 polițiști de frontieră mobilizați zilnic pentru perioada sezonului estival
» Un echipaj ISU Dolj, misiune specială în Parcul Nicolae Romanescu
» Pepene roşu – beneficii pentru sănătate
» INS: În 2016 în sistemul de sănătate erau 57.300 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 345 de pacienţi
» IGPR: 210 percheziții în ultimele două săptămâni în dosare de contrabandă, evaziune, contrafaceri
» Cod portocaliu şi cod galben de vijelii și ploi însemnate cantitativ
» Gorj: Doi răniţi şi trei maşini avariate, într-un accident rutier
» Gorj: Incendiu la un magazin de lângă Primăria Stejari
» Al Qaida în Mali publică o înregistrare cu șase ostatici, între care și românul Iulian Gherguț
» Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei
» Militarii morţi în accidentul din Argeş vor fi înmormântaţi astăzi
» De mâine – reguli noi pentru permisul de conducere
» Spania: Majoritatea primarilor catalani se implică în referendumul privind secesiunea
» 2 iulie, Ziua Justiției

Publireportaj

» Atelier de lut la Muzeul Olteniei Craiova
» O nouă instituție de cultură la Craiova – Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Parcarea cu plată înaintează, ridicarea mașinilor staționează
» Pacienții în pijamale de spital pe stradă, „sursă“ de microbi
» Judecătoarea lui Bercea Mondial face opt ani de pușcărie
» Un tânăr a înapoiat 10.000 de lei, banii pentru tratamentul unui copil bolnav
» Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Drumul Craiova – Pitești este inutil“
» Craiova: Incendiu într-un apartament din 1 Mai

Gorj

» Dezinsecţia prin pulverizare aeriană are loc miercuri
» 120 de solicitări de paşapoarte sunt înregistrate zilnic
» Zeci de turişti polonezi au luat cu asalt Transalpina

Olt

» Olt: Peste 2700 de locuinţe au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni

Sport

» Roman vrea pe podium cu CS Universitatea
» Craiovencele, la înălţime la Europenele de lupte
» Se vrea mai mult de la echipă
» Fotbal / Mateiu, nemulțumit de rezultatul amicalului cu FC Ufa
» Tenis / Cristina Dinu a câștigat turneul futures de la București – Trofeul Florența Mihai

Sanatate

» Boala diareică acută face ravagii printre copii

Educatie

» Elevele de zece din Filiași

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top