Doljeni cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

Autori


În ultimele zile, polițiștii doljeni au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a autovehiculelor  pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În data de 30.06.2017, în jurul orei 19.30, un echipaj din cadrul Formaţiunii Rutiere Calafat, aflat în serviciul de supraveghere a traficului rutrier, l-a depistat pe Ionuț Ș., 29 de ani, din localitatea Băileşti, Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe DN 56A, sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Calafat în vederea recoltării de probe biologice. Tot în acea noapte, în jurul orei 01.45, polițiști din cadrul Secţiei de Poliţiei Nr. 10 Poiana Mare, pe timpul executării serviciului, l-au depistat, în localitatea Poiana Mare, pe Gabriel D., de 28 de ani, din comuna Poiana Mare, Dolj în timp ce conducea un autoturism  sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,69mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Calafat în vederea recoltării probelor biologice. Și polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Desa, Ciupercenii Noi și Poiana Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat pe Dănuț S., de 45 de ani, din comuna Desa, Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 553, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul de 45 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Calafat unde a refuzat recoltarea de probe biologice. În aceeași noapte, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflați în serviciul de supraveghere a traficului rutier, l-au depistat pe Alexandru S., de 28 de ani, din comuna Almăj, Dolj în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat, cu  numarul fals de circulaţie, pe Calea Bucureşti, din Craiova. De asemenea, acesta emana vapori de alcool, fapt pentru care a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cauzele de mai sus polițiștii doljeni au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, în sarcina bărbatului de 45 de ani s-a reținut și infracțiunea de refuz recoltare probe biologice, iar în sarcina doljeanului de 28 de ani au fost reținute și infracțiunile de conducere a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals.


 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 2 iulie 2017

Actualitate

» Grecia sub caniculă; poluare la Atena
» Germania: Cel puțin 10.000 de manifestanți anti-G20 la Hamburg
» Polițiștii locali au acordat peste 140 de amenzi la locurile de joacă
» Italia cere porturilor europene să primească vasele cu migranți
» Acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars
» Sancțiuni de 37.300 lei, în 24 de ore, la ACI Calafat
» Doljeni cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
» A plecat în turul Franței pe un skateboard electric
» Peste 4.400 polițiști de frontieră mobilizați zilnic pentru perioada sezonului estival
» Un echipaj ISU Dolj, misiune specială în Parcul Nicolae Romanescu
» Pepene roşu – beneficii pentru sănătate
» INS: În 2016 în sistemul de sănătate erau 57.300 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 345 de pacienţi
» IGPR: 210 percheziții în ultimele două săptămâni în dosare de contrabandă, evaziune, contrafaceri
» Cod portocaliu şi cod galben de vijelii și ploi însemnate cantitativ
» Gorj: Doi răniţi şi trei maşini avariate, într-un accident rutier
» Gorj: Incendiu la un magazin de lângă Primăria Stejari
» Al Qaida în Mali publică o înregistrare cu șase ostatici, între care și românul Iulian Gherguț
» Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei
» Militarii morţi în accidentul din Argeş vor fi înmormântaţi astăzi
» De mâine – reguli noi pentru permisul de conducere
» Spania: Majoritatea primarilor catalani se implică în referendumul privind secesiunea
» 2 iulie, Ziua Justiției

Publireportaj

» Atelier de lut la Muzeul Olteniei Craiova
» O nouă instituție de cultură la Craiova – Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Parcarea cu plată înaintează, ridicarea mașinilor staționează
» Pacienții în pijamale de spital pe stradă, „sursă“ de microbi
» Judecătoarea lui Bercea Mondial face opt ani de pușcărie
» Un tânăr a înapoiat 10.000 de lei, banii pentru tratamentul unui copil bolnav
» Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Drumul Craiova – Pitești este inutil“
» Craiova: Incendiu într-un apartament din 1 Mai

Gorj

» Dezinsecţia prin pulverizare aeriană are loc miercuri
» 120 de solicitări de paşapoarte sunt înregistrate zilnic
» Zeci de turişti polonezi au luat cu asalt Transalpina

Olt

» Olt: Peste 2700 de locuinţe au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni

Sport

» Roman vrea pe podium cu CS Universitatea
» Craiovencele, la înălţime la Europenele de lupte
» Se vrea mai mult de la echipă
» Fotbal / Mateiu, nemulțumit de rezultatul amicalului cu FC Ufa
» Tenis / Cristina Dinu a câștigat turneul futures de la București – Trofeul Florența Mihai

Sanatate

» Boala diareică acută face ravagii printre copii

Educatie

» Elevele de zece din Filiași

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top