Caniculă extremă astăzi, în Oltenia. Temperatura va ajunge la 44 de grade Celsius

vara_canicula

Meteorologii au emis o avertizare de caniculă, valabilă astăti, până la ora 22.00. Astfel, va fi cod roșu de caniculă în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă de relief a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade, iar în sudul Olteniei și al Munteniei valorile termice vor urca spre 42…44 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 și 84 de unități, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

De asemenea, tot în cursul acestei  zile, va fi cod portocaliu în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru județele Mureș, Harghita, Sibiu, nordul județelor Mehedinți și Gorj și vestul județului Suceava, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.


În după-amiaza zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică (1/2 iulie), local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale.

Duminică, 2 iulie, în sudul țării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi averse torențiale, vijelii și grindină și se vor cumula cantități importante de apă.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 1 iulie 2017

Top