Migranţi somalezi prinşi la graniţa cu Serbia

politia-frontiera
Foto: portalsm.ro

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița – județul Caraș Severin au depistat la frontiera cu Serbia cinci cetățeni somalezi, care au încercat să intre ilegal în România, anunţă într-un comunicat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Vineri dimineață, în jurul orei 7.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oravița – I.T.P.F. Timișoara au declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au depistat la aproximativ 50 m de linia de frontieră, pe direcția localității de frontieră Vrani, cinci cetățeni străini care se deplasau spre interiorul țării.Persoanele în cauză, care nu își justificau prezența în zonă, au fost duse la sediul Poliției de Frontieră Oravița pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că sunt cetățeni somalezi, patru bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei.


În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.Totodată, vor fi anunțate autoritățile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 2 iunie 2017

Actualitate

» Bilanţul cazurilor de epidemie de holeră a crescut la 70.000, iar numărul morţilor din cauza acestei boli la 570 în Yemen
» Constanţa şi Mamaia, fără salvamari în minivacanţa de Rusalii
» Aproape 24.000 de maşini Audi sunt chemate în service pentru neregularităţi ale testelor de emisie
» Migranţi somalezi prinşi la graniţa cu Serbia
» Aproximativ opt tone de peşte pescuit ilegal, confiscate de poliţie de la începutul anului
» România ocupă primul loc în ceea ce priveşte preţul pentru zborurile pe distanţe scurte pentru serviciile low-cost
» România a depus instrumentul de ratificare a Acordului de la Paris, în aceeaşi zi în care Donald Trump a anunţat retragerea SUA din acord
» Peste 700 de amenzi aplicate de poliţişti în patru luni pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul copiilor
» Ministrul Agriculturii amână până la sfârşitul anului normele de aplicare în cazul legii privind risipa alimentară
» Transgaz: Procesul de investigare inițiat de CE nu afectează capacitatea societății de a efectua la timp și în condiții de siguranță a tuturor operațiunilor
» O româncă, primul deputat de origine străină din Parlamentul Regional al Madridului
» Hillary Clinton consideră retragerea SUA din acordul de la Paris “o greșeală istorică”
» Montarea contorului inteligent de energie electrică ar putea deveni obligatorie
» Iohannis este primul șef de stat din Europa Centrală și de Est care va fi primit de președintele Trump la Casa Albă
» Atac armat în Filipine soldat cu 36 de morţi
» Juniorii sub 15 ani de la Dinamyk și „Gică Popescu“, în focuri

Dolj

» Mii de craioveni, la concertul din centrul orașului
» Elevii și profesorii doljeni cu performanțe la olimpiade, premiați la Filarmonica Oltenia
» Craiova: Oseminte umane, descoperite din nou la marginea Parcului Tineretului
» InstaCraiova, expoziţia celor mai reuşite fotografii făcute de tineri
» Craiova: Preţuri modeste la atelierele „Bizarre Bazaar”
» Craiova: Programul Zilelor Municipiului pentru sâmbătă şi duminică
» Craiovenii pot testa ultimele modele de maşini, în centrul oraşului
» Craiova: Explozie de culori şi miresme la Expoflora
» Craiova: Stagiunea Prieteniei la Filarmonica “Oltenia” se apropie de final
» Craiova: Prins la volan fără permis şi sub influenţa alcoolului
» Craiova: Peste 100 de elevi olimpici vor fi premiaţi astăzi
» A fost decernat Premiul de Excelență „Mihai Pătrașcu“ 2017
» Mită pentru doi medici, în schimbul unui post
» Criminalul din Rovine, condamnat la 14 ani după gratii
» „Riscăm să ne scufundăm în gropile de pe stradă“
» ExpoFlora, „spectacol“ de culori în centrul Craiovei
» Copii de toate vârstele au petrecut ziua de 1 Iunie la înălțime

Gorj

» Ministerul Culturii: Casa Gănescu din Târgu Jiu va găzdui Muzeul Național „Constantin Brâncuși“
» Târgu Jiu, oraşul copiilor de 1 Iunie
» Ministrul turismului, marți în Gorj
» Turiştii sunt aşteptaţi la Rânca şi pe Transalpina

Vâlcea

» Vâlcea: Traficul pe DN 7 a revenit la normal
» Circulaţie îngreunată pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, după ce un tir a derapat

Sport

» Membrii trupei Harlem Globetrotters au făcut spectacol la Craiova (galerie foto)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova a câştigat titlul național la Under 17. Ultima campioană din Dolj a fost Academia “Gică Popescu” în urmă cu zece ani
» Simona Halep joacă împotriva Dariei Kasatkina în turul trei de la Roalnd Garros
» „Magicienii“ de la Harlem Globetrotters, la Craiova
» Baschetbaliștii de la „Frații Buzești“, pe podiumul național
» Juventus Torino şi Real Madrid îşi dispută trofeul Ligii Campionilor
» Pandurii, obligați să câștige la Botoșani pentru a-şi asigura prezenţa în Liga I

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Simptomele care anunță apariția cancerului de piele
» Bancul zilei
» Prăjitură cu căpșune fără coacere

Top