Încep audierile în comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Dan Andronic este primul chemat

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a stabilit să-i invite la audieri pe Dan Andronic, Ana-Maria Pătru (AEP), Mircea Geoană, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, Vasile Blaga şi Marcel Opriş, a menţionat preşedintele acesteia, Mihai Fifor, scrie Mediafax.

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane, la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi primul invitat va fi domnul Dan Andronic pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a spus Mihai Fifor, după prima şedinţă a comisiei. El a arătat că, pentru a contura un cadru al documentelor care au fost emise atunci, s-a decis şi invitarea la lucrările comisiei a preşedintelui AEP din acel moment, Ana-Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP. „Marţi, lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00. Am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a adăugat Fifor.

El a spus că miercuri comisia va lucra de la 9.00 la 14.00 şi va fi invitat ministrul de Interne de la vremea respectivă, Vasile Blaga, însoţit de cei doi secretari de stat – chestorul Marian Tutilescu, pe ordine publică, şi Mihai Capră, pe partea de prefecturi, implicat în organizarea campaniei electorale. „Şi, totodată, vom solicita prezenţa la comisie a STS, prin domnul general Marcel Opriş”, a mai spus Fifor.


 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 mai 2017

Actualitate

» Fost ofiţer din DNA, condamnat la opt ani de închisoare după ce ar fi divulgat secrete din dosare
» Sondaj: 75% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
» Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a dat aviz favorabil proiectului de lege prin care membrii de partid cu funcţii de conducere nu pot fi manageri de spitale
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» Începe programul “Litoralul pentru toţi”
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Nicușor Dan: Legea grațierii ar putea trece tacit de Senat
» Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu
» DNA: 67 de inculpați, condamnați definitiv în aprilie în dosare de corupție
» ANM: Temperaturi peste normele climatologice și deficit de precipitații, în intervalul iunie – august
» Sistemul informatic al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, blocat după atacurile cibernetice: “Nu funcţionează niciun program, nu putem nici măcar coresponda prin mail”
» Prgonoza meteo pentru marţi

Publireportaj

» Anişoara Stănculescu: „Vreau să dau înapoi Craiovei ceea ce mi-a dat ea mie: şcoală bună, respect pentru oameni şi mândria de a fi craioveancă“
» Adrian Prisnel: Voi publica o listă neagră a firmelor care au fraudat Primăria Craiova
» ALDE Dolj: Anişoara Stănculescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Craiovei
» Dealer-ul Ford Plusauto a pregătit oferte extraordinare pentru programul Rabla 2017

Dolj

» Craiova, invadată de căpuşe
» Dosarul crimelor din Palilula, clasat după decesul autorului
» Povestea „rețelei“ lui Vlad Voiculescu care a salvat mii de vieți
» Procese prelungite pe Legea dării în plată
» Craiovenii, cu aluniţele la control
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Atenție, părinţi! – Copiii care nu au toate vaccinurile nu vor fi primiţi la grădiniţă?
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Clădirile părăginite ale Craiovei, căutate pentru supraimpozitare
» Craiova: Furnizarea gazelor se întrerupe temporar, marţi, pe mai multe străzi
» Povestea „Reţelei“ lui Vlad Voiculescu, adusă la Craiova
» Start la înscrierile pentru bacalaureat
» Tramvai aparținând RAT Craiova, deraiat în apropiere de Ișalnița
» Craiova: Se închide temporar circulaţia prin Pasajul Universităţii
» Dolj: Amendaţi cu 5000 de lei pentru că au comercializat material lemnos în afara locurilor autorizate
» Dolj: Mai multe obiecte au ars într-un incendiu izbucnit în interiorul unui bloc din Filiaşi
» Dolj: Un tânăr din Coşoveni, găsit mort într-o fântână

Gorj

» Tatăl copilului agresat de mamă este de acord să se ocupe de minor
» Cinci ani de la înfiinţarea CEO, marcaţi pe 16 iunie
» Transalpina se deschide pe 1 iunie
» Gorj: Raportul cu pagubele produse de inundaţii
» Gorj: Un bărbat, de 37 de ani, a murit călcat de tren

Olt

» Olt: Casa Judeţeană de Pensii a afişat lista biletelor de tratament disponibile
» Olt: Un copil de trei ani, rănit într-un accident rutier pe DN4

Vâlcea

» Alunecarea de teren la Alunu (Vâlcea): Patru familii evacuate; se construiește un pinten de blocaj
» Vâlcea: Trei persoane sunt cercetate pentru furt de cărbune din Cariera Minieră Alunu

Sport

» Misiune îndeplinită pentru trupa lui Daniel Mogoșanu
» Luptătoarea Ana Maria Cristescu, pe podiumul european
» Vine Mangia! Aduce magia? UPDATE: Clubul a confirmat numirea italianului
» Tenis / Tecău și Rojer, în sferturile probei de dublu la Geneva
» Tenis (m): Craioveanul Alexandru Mihai Coman a primit trofeul „Tinere Talente”, în prezența lui Ilie Năstase și a Irinei Begu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top