Federația Hipocrat: Legea salarizării unitare creează grave dezechilibre în sistemul sanitar. Sunt necesare amendamente

Federația Sindicală Hipocrat atrage atenția că legea – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma actuală, produce grave dezechilibre în sistemul sanitar, o adâncire a inechităților salariale și o încălcare a legilor în vigoare, se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.

“Federația Sindicală Hipocrat atrage atenția că legea – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma actuală, produce grave dezechilibre în sistemul sanitar, o adâncire a inechităților salariale și o încălcare a legilor în vigoare, mergând până la anularea sau modificarea unor drepturi deja câștigate. Federația Sindicală Hipocrat anunță că, în cazul în care amendamentele aduse nu vor fi dezbătute și acceptate, mișcările de protest sunt inevitabile, fapt care poate merge până la blocaje în desfășurarea activității din unitățile sanitare din toată țara”, se arată în comunicat.

Sindicatul Hipocrat punctează că respingerea amendamentelor de către Comisia de Muncă arată că nu există o dorință de implicare a reprezentanților personalului medical.

“Comisia de Muncă, prin respingerea amendamentelor aduse, cu o excepție — multe dintre ele acceptate anterior în Comisia Juridică și cea de Sănătate — nu face decât să ne arate că nu există nicio dorință de implicare ori consultare a reprezentanților personalului medical. Nu comunică, nu ascultă, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă”, conform comunicatului.

Președintele Federației Hipocrat Ion Cotojman, atrage atenția că există mai multe probleme sesizate, precum situația gărzilor sau responsabilitatea plății veniturilor. “Avem o serie de probleme grave sesizate cum ar fi situația gărzilor, ca durată și ca plată, responsabilitatea plății veniturilor — ce revine exclusiv angajatorului, discriminarea categoriilor de personal din sistemul sanitar”, precizează Ion Cotojman. Reprezentanții sindicatului mai susțin că în forma actuală suma pentru plata veniturilor nu poate depăși 30% din bugetul angajatorului. “În forma actuală, suma alocată pentru plata veniturilor personalului din unitățile sanitare nu poate depăși 30% din bugetul angajatorului, în acest caz, spitalul. Lui îi revine întreaga responsabilitate, nu ordonatorului principal de credite, prefectura ori primăria în custodia căreia se află unitatea sanitară, fără ca legea să prevadă vreo creștere a tarifului decontat pentru serviciile prestate, astfel încât să se acopere creșterea veniturilor”, se mai spune în comunicat.


Potrivit sursei citate, legea propusă permite angajatorului să stabilească valoarea sporurilor după buget. “În acest context, tot legea propusă permite angajatorului să stabilească valoarea sporurilor după buget. De exemplu, dacă acum avem un spor de 45 până la 85% pentru grupele de risc, noua lege elimină pragul minim de 45%. Mai mult, dacă în acest moment medicul primește un spor de gardă de 75% în cursul săptămânii și de 100% sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, prin noua lege se consideră că medicul poate primi oricât până la 75%, respectiv 100%”, conform sursei citate.

Pe de altă parte, Hipocrat mai spune că singurul amendament ce a fost avizat a fost cel privind gărzile medicilor. “Singurul amendament acceptat vizează gărzile medicilor. Legea intenționa, în forma de proiect, să îi oblige pe doctori la efectuarea de gărzi, ceea însemna practic o revenire la situația de acum șase luni și o încălcare a Legii 250/2016. Amendamentul propus și acceptat menține situația actuală, cu gardă obligatorie doar diferența între 35 de ore pe săptămână și 48 de ore, în limita maximă din Codul Muncii, la care se adaugă orele din contractul pe timp parțial”, se mai arată în documentul citat.

Mai mult, președintele Hipocrat atrage atenția că toate creșterile și modificările ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 se vor aplica numai pentru asistenți și medici, excluzând celelalte categorii de personal. “Ce este și mai de neînțeles este discriminarea rezultată prin aplicarea legii în forma actuală. Toate creșterile și modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar numai pentru medici și asistenți medicali, ca și cum celelalte categorii de personal nu ar merita aceleași drepturi, în același timp. Am propus aplicarea legii pentru întreg personalul, dar amendamentul a fost respins”, completează Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat.

 




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 mai 2017

Actualitate

» Fermierii pot face modificări la cererile unice de plată până pe 31 mai
» Parlamentarii USR, mobilizați pentru candidatul la Primăria Craiova
» Legea prevenției, adoptată de Guvern
» Guvern: 2 iunie 2017, zi liberă pentru sectorul public
» Guvern: Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată
» Iohannis: Nu cred că este bine să se introducă un prag pentru abuzul în serviciu
» CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securități
» CSM – aviz favorabil pe proiectul de modificare a Codurilor penale și de procedură penală
» PNL ameninţă cu moţiune simplă, dacă puterea nu renunţă la plafonarea indemnizaţiilor pentru mame
» Ajutorul de deces pentru militari şi poliţişti cu peste 25 ani vechime, plafonat la 12 solde
» Klaus Iohannis a decorat Consiliul Concurenţei

Publireportaj

» „Euphoria” evenimentelor perfecte
» Lucian-Bernd Săuleanu, candidat independent la funcția de Primar al Municipiului Craiova, își dorește un oraș administrat „cu bun simț și competență”.
» Importanța unui logo pentru o afacere. De ce aveți nevoie de unul?

Local

» Fermă de struţi în Căzăneşti
» Expo-Flora, a XXIII-a ediție, s-a deschis oficial la Slatina

Dolj

» Lucrările la cartierul chinezesc s-ar putea relua peste două luni
» Liceele şi-au expus oferta pentru admitere
» Scad chiriile ANL
» Când e gata DN 56 Craiova – Calafat?
» La Burila-n port
» “Târgul ofertelor educaționale”.
» Eugen Negrici – doctor honoris causa
» Craiova, dezvoltare haotica

Gorj

» Doctoriţă, anchetată după ce şi-ar fi agresat copilul
» Elevii, implicaţi în lupta împotriva drogurilor
» Descinderi la oameni de afaceri, într-un dosar de evaziune fiscală
» Podul de la Lainici nu va mai fi executat în cadrul actualului proiect
» Gorj: Drum Județean închis
» Tânăr din Gorj, mort într-un accident în Germania
» Gorj: Specialiştii în asistenţă socială s-au întâlnit la Târgu Jiu
» Programul “Rabla” a debutat şi în Gorj
» Municipiul Târgu Jiu, capitala artei tradiţionale

Olt

» Olt: Formația Forțelor Navale ale SUA în Europa a susținut un concert pentru copiii de la Deveselu
» Olt: Bărbat accidentat grav, transportat cu elicopterul la București

Vâlcea

» Vâlcea: A furat o bicicletă şi a fost reţinut pentru 24 de ore
» Vâlcea: Prefectura caută soluţii în cazul alunecării de teren de la Alunu

Sport

» Meci cu miză mare pentru handbalistele de la SCM
» Luptătorii lui Silviu Obeanu au cucerit Europa
» Filieșenii vor victoria la Bradu
» Gorjenii, obligați să câștige cu ASA
» „Satelitul“, la ultimul joc al sezonului
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (19-21 mai)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, eliminată din Cupă după un joc mizerabil
» Fotbal / Ștefan Florescu, la „Repriza de Sud”

Sanatate

» Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (II) – „Titanicul de pe munte“, locul unde se tratează de un secol bolnavii de TBC

Magazin

» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – Spanac cu muşchi de porc
» Horoscopul de weekend
» Cum tratăm arsurile solare

Top