Senatorii juriști amână iar propunerea de eliminare a președintelui din procedura de numire a conducerii ÎCCJ și parchetelor



Comisia juridică a Senatului a amânat, marți, pentru 7 iunie, dezbaterea propunerii de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prin care președintele este eliminat din procedura de numire a conducerii ÎCCJ și a șefilor de parchete, informează Agerpres.

Propunerea legislativă, inclusă pe ordinea de zi de marți a comisiei, a cărui inițiator este președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost amânată pe 14 și 28 martie, 19 aprilie și 2 mai.

Pe ordinea de zi de marți a Comisiei juridice se aflau mai multe proiecte de acte normative care vizează modificări ale Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, a solicitat amânarea pentru a permite Guvernului să trimită în Parlament pachetul de legi pe Justiție. Potrivit acestuia, acest pachet legislativ ar putea ajunge la Parlament cel mai devreme săptămâna viitoare, iar prima sesizată este Camera Deputaților.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prezent marți la ședința Comisiei juridice, a precizat că a depus amendamente la propriul proiect în acord cu noul punct de vedere al Guvernului din 7 aprilie. Și Șerban Nicolae a anunțat că are amendamente la acest proiect.

În prezent, art. 53 alin. 1 stipulează că președintele, vicepreședintele și președinții de secții de la ÎCCJ sunt “numiți de președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani”.

Călin Popescu-Tăriceanu propune ca și art. 53 alin. 6 să fie modificat, astfel încât revocarea din funcție a președintelui, a vicepreședintelui sau a președinților de secții ai Înaltei Curți să se facă “de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător”. În prezent, revocarea din funcție se face de către președintele României, la propunerea CSM.


În inițiativa sa legislativă, Tăriceanu propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat — “Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoștința CSM motivele refuzului”.

De asemenea, președintele Senatului propune și modificarea art. 54 alin. 1, în sensul ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia să fie numiți “de CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

Articolul 54 alin. 1 din lege stipulează, în prezent, că aceste numiri sunt făcute de către președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.

Inițiativa legislativă a președintelui Senatului vizează și modificarea alin. 4, astfel că “revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 se face de către CSM, care se poate sesiza din oficiu la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică corespunzător”.

De asemenea, Tăriceanu propune abrogarea alin. 3 al articolului în discuție, care stipulează că președintele poate refuza motivat numirea în respectivele funcții, “aducând la cunoștința publicului motivele refuzului”.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 9 mai 2017

Actualitate

» Filiala Regională a Uniunii Arhitecților a aniversat zece ani de existență
» Accident cu trei răniți la Grădinari
» Cati bani colecteaza un inspector de la fisc?
» Scoala fara copii
» Garda a contralat RAADPFL
» Cutremur cu magnitudinea de 6,8 în Pacificul de Sud
» Un al doilea soldat german suspectat de pregătirea unui atentat a fost arestat
» Ministrul Energiei: Electrica a depus o ofertă pentru preluarea CEZ Bulgaria
» Senatorii juriști amână iar propunerea de eliminare a președintelui din procedura de numire a conducerii ÎCCJ și parchetelor
» CNAIR: Emiterea rovinietelor, posibil îngreunată sau întreruptă miercuri
» Cei doi angajaţi ai Serviciului Permise care l-ar fi ajutat pe Dan Şova, sancţionaţi cu 5% din salariu
» CFR Călători: Trenuri spre Salonic, Istanbul şi Sofia în perioada 2 iunie – 2 octombrie
» Purcărete, premiat de UNITER
» Martor în dosarul CET Govora: Şova i-a dat 100.000 euro lui Rizea. Înainte îi mai dăduse 100.000
» Un român, condamnat la închisoare pe viață în Cambodgia pentru trafic de droguri
» Tudorel Toader despre modificarea legii graţierii în Parlament: Fiecare are limite de competenţă pe care trebuie să şi le exercite în baza unui principiu care se numeşte loialitate faţă de valorile Constituţiei
» Un avion Blue Air, care efectua o cursă din Bucureşti spre Valencia, întors din drum din cauza unei păsări

Publireportaj

» Gühring îşi măreşte echipa

Local

» Percheziții la Primăria Eșelnița într-un dosar de deturnare de fonduri
» Avocații președintelui CJ Olt acuză legiștii din Craiova

Dolj

» Șapte ani de pușcărie pentru infracțiuni cu carduri de credit
» Mașina ruptă-n două, șoferul și pasagerul – nevătămați
» Mălaiul electoral din Craiova, afacere de 1,4 milioane de euro
» Dosar penal în cazul bătrânilor înmormântați cu buldoexcavatorul
» Accident spectaculos în apropiere de Craiova
» Dolj: Poliţia a deschis dosar penal în cazul bătrânilor din Dobreşti îngropaţi cu buldoexcavatorul
» UPDATE – Craiova: Apa caldă, oprită în trei puncte termice din cauza unor avarii

Gorj

» Fostul manager al CEO, audiat în procesul de abuz în serviciu
» Scandal cu poliţia la UCB
» Se mai deschide sau nu Baza de tratament de la Săcelu?
» Program de asfaltări pe DN 67B Târgu Cărbuneşti
» Uniforme şcolare pentru copiii din Albeni
» Festivalul „Bucurie în Mișcare”, la Târgu-Jiu
» Ziua Europei, sărbătorită fără spectatori, la Târgu Jiu
» Gorj: Sute de amenzi, aplicate de poliţişti în doar câteva zile
» Gorj: Se ia apa în mai multe cartiere din Târgu Jiu

Olt

» Olt: Accident cu trei răniți la Grădinari

Mehedinţi

» Mehedinţi: Accident rutier cu pagube materiale însemnate la Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Vâlcea: Zeci de gospodării inundate în urma precipitaţiilor din ultimele 24 de ore

Sport

» Filieșenii, perdanți cu Șirineasa
» Vicecampionii de la SCM își primesc medaliile
» Cinci medalii pentru pugiliștii craioveni
» Juniorii de la CS Universitatea, în focuri
» Fotbal / Liga Campionilor, semifinale (retur). Juventus şi Real Madrid luptă pentru trofeu
» Fotbal / Liga a III-a, seria 3 – etapa a 27-a
» FCSB a depus plângere disciplinară la Comisia de Disciplină a FRF împotriva CS Universitatea Craiova

Bani & Afaceri

» Guvernul pregătește încă o aberație fiscală: Firmele cu angajați cu timp parțial de lucru vor plăti mai mult la stat
» Fiscul blochează conturile datornicilor și execută terții

Sanatate

» Statul investește prea puțin în sănătatea copiilor

Magazin

» Programul Inspire Cinema Craiova în perioada 12-18 mai

Top