Avioanele de vânătoare americane F-35 trimise în Europa vor ajunge şi în România

f-35a-lightning-ii_001
F-35 Lightning II (Foto: Military.com)

Mai multe avioane de vânătoare “invizibile” F-35 A Lightning II trimise în premieră de Statele Unite în Europa vor ajunge şi în România pentru exerciţii militare, anunţă postul CNN, citat de HotNews.ro. Avioanele de vânătoare de generaţia a cincea, cele mai noi din dotarea SUA, vor participa la exerciţii şi misiuni întâi în Estonia şi apoi în România. Informaţia vine după ce în urmă cu o zi avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii au ajuns în România la Baza de la Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană până la finalul verii.

În urmă cu două săptămâni reprezentanţii Pentagonului anunţau desfăşurarea pentru mai multe săptămâni a unui număr redus de avioane de lupta F-35 în Europa, unde vor participa la antrenamente cu alte avioane militare ale forţelor NATO. Trimiterea avioanelor americane F-35 peste ocean, la antrenamente în Europa, e o premieră, iar oficialii militari au precizat că desfăşurarea avioanelor de lupta va permite forţelor aeriene americane “să-şi demostreze în continuare capacităţile operaţionale”.

F-35 Lightning II

F-35 sunt avioane de vânătoare de generaţia a 5-a, cele mai noi din dotarea SUA şi folosesc tehnologie care să le facă “invizibile” pentru radar (stealth). Avioanele au un singur motor, un singur loc şi sunt multirol – pot derula misiuni de atac la sol, de apărare a spaţiului aerian sau de recunoaştere, de susţinere a trupelor de la sol sau bombardier. F-35 au fost gândite să înlocuiască, în timp, modele precum F-16, F/A-18, F/A-18E/F, Harrier sau A-10.

Primul F-35 a zburat în anul 2006, iar întrearea lor în serviciul forţelor americane s-a întâmplat abia în 2015, în cadrul unui program criticat pentru costul sau foarte ridicat de dezvoltare. Până în prezent au fost construite 231 de aviaone F-35, iar întregul program (dezvoltare, testare, echipamente, armament, etc) are un cost estimat ce depăşeşte 379 de miliarde de dolari. În 2016 o aeronava F-35A Lightning ÎI avea un preţ de achiziţie de circa 95 de milioane de dolari.

F-35A – Specificatii:

Echipaj: 1

Lungime: 15.67 m

Anvergura aripilor: 10.7 m

Inaltime: 4.33 m

Suprafata portanta: 42.7mp


Masa (gol): 13,199 k

Masa (echipat): 22,470 kg

Motor: 1ᅢ Pratt & Whitney F135 afterburning turbofan

Viteza maxima: Mach 1.6+ (2000 km/h)

Raza de actiune: 2200 km

Plafon operational: 15 000 m

Armament: 1 tun GAU-12/U 25 mm montat in interior cu 180 de lovituri

Armament aer-aer: rachete AIM-9 SIDEWINDER, AIM-120 AMRAAM, AIM-132 ASRAAM.

Armament aer-sol: Joint Direct Attack Munition (JDAM) – 2,000 lb (910 kg), Joint Standoff Weapon (JSOW), Small Diameter Bombs (SDB), rachete anti-blindaj Brimstone, Cluster Munitions (WCMD) si AGM 88 HARM (High Speed Anti-Radiation Missile)




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 25 aprilie 2017

Actualitate

» Pacienții vor putea reclama lipsa medicamentelor la 0727.341.434
» Ministerul Educației: 63,71% – procentul de promovare a examenului național de definitivare în învățământ
» Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost aprobate, iar populaţia ar trebui să le poată accesa la jumătatea lunii mai
» Ministrul Sănătăţii: Directorul Institutului Cantacuzino şi-a dat demisia
» Iohannis, despre impozitarea veniturilor “pe gospodărie”: “Nu vorbesc despre asta acum, însă când am să o fac, voi fi mai informat decât cei care au pus-o pe masă”
» ÎCCJ respinge judecarea prin procedura simplificată a patru inculpați din dosarul lui Dragnea
» Legea graţierii, modificată: Se graţiază în întregime pedepsele până la trei ani, se taie trei ani din pedepsele de 3 până la 10 ani
» DNA: Gheorghe Ștefan, trimis în judecată într-un nou dosar
» Marius Peştină, ANAF: De la 1 iulie 2019, casele de marcat vor transmite informaţii către ANAF
» Avioanele de vânătoare americane F-35 trimise în Europa vor ajunge şi în România
» Parchetul General preia dosarul privind avalanşa din Munţii Retezat
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Publireportaj

» Hotel Euphoria capătă un suflu nou
» CJ Gorj are proiecte pentru modernizarea a trei drumuri judeţene
» Craiova merită să rămână un municipiu curat, iar Eco Sud face toate eforturile pentru oraș

Dolj

» Carnagiul de la Pădurea Sarului: Ingrid, Luca, Mirabela, Petre, Mihai – îngerii de pe drumul morţii
» Când este permis să se dea foc la vegetație
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Sediul dispărut al fundației lui Ion Iliescu, o afacere cu iz penal
» Filmul unui accident tragic, soldat cu cinci persoane decedate
» Majoratul unui club
» Foc la marginea drumului
» Comună, căutăm tineri!
» Tragedia de la Saru
» Primăria Craiova amenajează un loc de picnic la Hanul Doctorului
» Craiova: Copil de 12 ani, hoţ de tablete şi telefoane mobile

Gorj

» Apă necorespunzătoare la robinetele a mii de gospodării din Gorj
» Muzeul „Constantin Brâncuşi“ va funcţiona în Casa „Gănescu“
» Noul prefect de Gorj a fost instalat în funcţie
» Gorj: Anchetă pentru o suspiciune de viol la o fetiță de 10 ani
» Gorj: Pregătiri pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, în Dumbrava de la Drăgoieni
» Gorj: Un nou consilier judeţean
» Gorj: 70 de cazuri de rujeolă înregistrate în primul trimestru
» Târgu Jiu: Un bărbat a intrat cu mașina în gardul unei case
» Gorj: Elicopter SMURD solicitat pentru un nou-născut prematur
» Trufele din Gorj vor ajunge pe mesele bogaţilor Europei

Olt

» ISU Olt, solicitat să intervină în Teleorman, acolo unde un copil se află blocat într-un puţ, la 16 metri adâncime

Vâlcea

» Vâlcea: Accident soldat cu un rănit pe DN 7. Un TIR a lovit trei maşini
» Vâlcea: Minoră de 15 ani, prinsă în flagrant în timp ce fura haine dintr-un magazin

Sport

» Șoavă atacă meciul de la Moreni cu probleme de efectiv
» Ultimele meciuri pentru voleibaliști
» Pugiliștii craioveni au luat patru medalii la Cupa României
» Fotbal / Campionatul Național de Juniori, etapa a 29-a

Bani & Afaceri

» Atenție la plățile efectuate în numerar!

Educatie

» 65,76% dintre profesorii doljeni au promovat definitivatul
» Performanță deosebită pentru Olt – Trei calificați în lotul național de matematică și 11 medalii
» Elevii doljeni, pe podium la olimpiadele naționale

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Inspire Cinema Craiova pentru perioada 28 aprilie – 4 mai

Top