17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePakistan: Cel puțin șase morți și 18 răniți, într-o explozie în orașul Lahore

Pakistan: Cel puțin șase morți și 18 răniți, într-o explozie în orașul Lahore

Cel puțin șase persoane au fost ucise și 18 rănite într-un atac sinucigaș comis în apropierea unui vehicul al armatei în orașul Lahore (estul Pakistanului), a anunțat miercuri un oficial al poliției, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului din Punjab, Malik Ahmed Khan, a declarat pentru Geo TV că victimele decedate sunt patru militari și doi civili. Imagini difuzate de canalul de televiziune arată echipe din domeniul securității care blochează strada din jurul locului unde s-a produs explozia, în apropiere de o piață. Explozia, cea mai recentă dintr-o serie de atacuri care s-au soldat cu zeci de morți în Pakistan de la începutul anului, survine în urma atacului comis la Lahore, luna trecută, soldat cu cel puțin 13 morți și zeci de răniți.

Explozia nu a fost revendicată. Inițial, unele posturi de televiziune anunțaseră că deflagrația ar fi fost provocată de o scurgere de gaz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS