Craiova: Acțiuni ale Poliției Locale în autobuzele RAT

IMG_6740
Polițiștii locali au depistat într-un autobuz un minor de 16, ani care era înarmat cu un cuțit cu lama de 10 centimetri.

Agenții Poliției Locale Craiova au efectuat, săptămâna acesta, împreună cu controlorii RAT Craiova, o serie de acțiuni pe mai multe trasee, scopul fiind depistarea persoanelor care circulă fără bilet, dar și a celor care încalcă ordinea si liniștea publică în mijloacele de transport public în comun.

Astfel, în urma acestor acțiuni, au fost verificate 1.065 de autobuze și microbuze și au fost legitimate 642 de persoane, fiind aplicate 534 sancțiuni contravenționale (482 amenzi contravenționale și 52 avertismente scrise). Dintre acestea, 526 de amenzi au fost date persoanelor prinse circulând fără bilet, iar opt sancțiuni contravenționale au fost aplicate încălcarea legii privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire socială, a ordinii si liniștii publice. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 45.950 lei.

De asemenea, alte 216 de persoane depistate fără tichet de călătorie au achitat către funcționarii RAT suprataxa de 30 lei, valoarea biletelor de suprataxă fiind de 6480 lei. În aceste condiții, cele 216 persoane nu au mai fost amendate de polițiștii locali. Reprezentanții Poliției Locale Craiova au dat exemplu un băiat de 16 ani, care a fost depistat într-un autobuz care circulă pe traseul E 1, având asupra lui un cuțit cu lama de 10 centimetri. Minorul a fost predată polițiștilor de la Secția 2, în vederea continuării cercetărilor.


Polițiștii mai spun că astfel de acțiuni, în echipe formate din polițiști locali și funcționari RAT, vor fi făcute zilnic cu scopul de a menține ordinea publică în mijloacele de transport în comun, prevenirea furturilor din buzunare, depistarea și sancționarea călătorilor care circulă fără bilet, dar și a călătorilor distrug sau murdăresc autobuzele RAT Craiova.



Comenteaza acum

Alte stiri

23 iulie 2017

1.800 de persoane, cercetate în 2017 pentru infracţiuni silvice

In urma a peste 8.500 de actiuni coordonate de Politia Romana in primele sase luni ale anului 2017, au fost confiscati aproape 35.000 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative, informeaza Hotnews. ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 18 martie 2017

Actualitate

» Acord italiano-roman pentru înființarea unui centru de sprijin al persoanelor exploatate prin muncă
» Olt: Mâncăruri din bucătăria bunicii, la Bobicesti
» Recomandări ale Poliție Române pentru cei care “stau” pe internet
» Craiova: Acțiuni ale Poliției Locale în autobuzele RAT
» Gorj: Angajaţii CEO au contract colectiv de muncă
» Coliziune între două avioane uşoare în Canada, soldată cu un mort şi un rănit în stare gravă
» Gorj: Proiectil descoperit la Drăguţeşti
» ANAF vine cu măsuri pentru creşterea colectării la buget
» Gorj: Şofer din Baia de Fier, rănit într-un accident rutier
» Update: Barbat împuşcat de poliţişti pe Aeroportul Orly din Paris
» Vâlcea: Femeie de 60 de ani, ucisă în propria casă
» Gorj: Muncă „la negru” la o fabrică din Rovinari
» Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie
» Situaţia traficului rutier în Oltenia
» Tir încărcat cu haine second-hand, mistuit de flăcări pe DN 6

Local

» Slatina: Primărie nouă cu restaurant și parcare, de cinci milioane de euro
» Sistemul i-a condamnat la condiții grele de trai
» Mașini second-hand cumpărate din Germania, rulate în România

Dolj

» O gravidă şi doi bărbaţi, sfâşiaţi de un câine de luptă
» Două eleve de la Colegiul „Gheorghe Chiţu“, accidentate pe trecerea de pietoni
» Codruţ şi-a câştigat în instanţă dreptul la educaţie
» Liberalii se mai fac o dată de râs
» Au început zborurile către Paris, Köln, Veneția și Madrid
» Întreruperi energie electrică de luni

Sport

» Volei (m): Craiova a debutat în play-off cu o înfrângere în faţa Arcadei Galaţi
» Fotbal / CSO Filiași nu a fost în excursie la Aninoasa
» Voleibaliştii craioveni, hotărâți să-și păstreze invincibilitatea acasă
» Șoavă: Așteptăm să vină și victoriile
» Atacați Dinamo, dacă vreţi puncte!
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (17 – 20 martie)

Educatie

» Elevi sancționați și în ultima zi de simulare a examenelor naționale

Magazin

» Cartea de bucate a lui Salvador Dali, reeditată
» Bancul zilei
» Horoscopul săptămânii viitoare

Top