Taxa pentru zonele supraaglomerate ar putea înlocui timbrul de mediu

Autori


Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o taxă nouă, în schimb va fi creată o legislaţie care să permită administraţiilor publice locale să taxeze maşinile care intră în zone aglomerate, dar nu înainte de a crea o infrastructură viabilă.

„În unele oraşe europene, unde există o supraaglomerare, s-a introdus un element suplimentar, numit taxarea maşinilor care intră în aglomerările urbane, în funcţie de gradul de poluare. Este un instrument pe care îl au la dispoziţie administraţiile publice locale. În urma discuţiilor pe care le-am avut în Coaliţie, ca rezultat al grupului de lucru pe care l-am avut în Ministerul mediului s-a luat decizia ca România să nu introducă o nouă taxă care să înlocuiască timbrul de mediu, ci să creeze doar legislaţia astfel încât autorităţile publice locale – dacă vor considera necesar – să introducă, atunci când dezvoltă infrastructura, ca şi variantă opţională, o eventuală taxă pentru zonele supraaglomerate. Dar după cum se văd lucrurile în acest moment, şi cred că nici pe termen mediu, nu se va introduce niciun fel de taxă suplimentară”, a declarat, marţi, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Constantin a precizat că s-ar bucura dacă la intrarea în oraşele mari ar exista variante alternative pentru ca maşinile să nu intre în aglomerările urbane.

„În perioada următoare vom identifica maşinile poluante şi vom avea câte un sticker de culoare diferită în parbrizul fiecărei maşini în funcţie de gradul de poluare. Asta nu înseamnă costuri suplimentare sau taxe pe care le percepem. Dar crează premizele ca autorităţile publice locale, după ce vor face zonarea oraşelor, să poată să introducă. Dar m-aş bucura, ca ministru al Mediului, să am la fiecare intrare într-un oraş mai mare, o parcare în care orice cetăţean să poată să îşi lase maşina, să ia metroul, să ia o maşină electrică, să închirieze forme alternative mai prietenoase cu mediul. Cred că înainte de a introduce taxe trebuie să creăm o infrastructură”, a mai spus Daniel Constantin.


Întrebat când ar putea avea România astfel de parcări, Constantin a spus că vorbeşte de „cazuri ideale” şi că totul depinde de autorităţile publice locale, care trebuie să realizeze o zonare a oraşelor, lucru care s-a întâmplat, deşi există o directivă din 2008, transpusă în legislaţia românească în 2011, potrivit căreia autorităţile publice locale trebuie să facă în 5 ani zonarea oraşului.

„Cred că primăriile vor face zonarea şi când vor considera că avem foarte multe maşini, aglomeranţie mare, grad de poluare mare, vor putea să introducă pentru acele zone un sistem de taxare suplimentară care să fie la îndemâna cetăţeanului, fie prin sms, fie printr-o altă formă prietenoasă. Acum nu se introduce nicio taxă”, a mai spus Daniel Constantin



Comenteaza acum

Alte stiri

14 decembrie 2017

Legea parteneriatului public-privat, modificată astăzi de Guvern

Noi reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate astăzi de Guvern, printr-o ordonanță de urgență, menită să crească implicarea mediului de afaceri în proiecte de infrastructură publică, concomitent cu protejarea intereselor ...

Sumarul ediției de miercuri, 15 martie 2017

Actualitate

» Lia Olguţa Vasilescu, vorbind în franceză la deschiderea sesiunii Comisiei ONU pentru condiţia femeii
» Ministrul Apărării Naţionale: Brigada multinațională NATO va fi operațională din aprilie
» Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu procurorul general
» Liderul PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, vine în România şi se întâlneşte cu Iohannis
» Schimbări la vârful Direcţiei Antifraudă din ANAF
» Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, reţinut într-un dosar de corupţie
» Un nou mandat de arestare, emis pe numele lui Sebastian Ghiță
» Sibiu: Alertă la Aeroportul Internațional din cauza unui obiect suspect; pasagerii au fost evacuați
» Hellvig: Parteneriatul dintre MAI şi SRI este vital pentru securitatea naţională
» ANM: Informare de vânt puternic și precipitații la nivelul întregii țări, în special la munte
» Centrul de Asistenţă a Românilor din Italia: Am sesizat cazuri de sclavie modernă, fără rezultat
» Nou protest anunțat pentru duminică: „Am auzit că Rădulescu are nevoie de noi ținte”

Publireportaj

» CJ Gorj introduce Casa „Gănescu“ în circuitul turistic

Local

» Doi consilieri orșoveni și-au pierdut mandatele
» Anchetă penală după moartea unei fetiţe de nouă ani
» Secretar de stat, adus cu mandat în procesul lui Vâlcov
» Tânăr fără permis, cursă prin Severin cu polițiștii după el
» Un profesor de la o școală de țară protestează în stradă cerând anularea condițiilor specifice la pretransfer

Dolj

» Locurile pline de gunoi s-au înmulţit alarmant în Craiova
» „Scorpionii Albaştri“ pleacă în misiune în Polonia
» Sânge contra şpagă la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova
» Motelul ilegal de lângă stadion, greu de demolat
» Întreruperi energie electrică de mâine
» 2017 a debutat prost pentru apicultori
» Olguta, virala pe net
» Factura umflata cu 500 de lei
» Misiune in Polonia
» Percheziţii la Centrul de Transfuzie Dolj
» GDS – 22
» Craiova: Se întrerupe temporar furnizarea gazului pe patru străzi, în data de 16 martie
» Dolj: Râul Teslui nu este poluat cu produse petroliere
» UPDATE – Percheziţii la Centrul de Transfuzie Dolj. Doi asistenţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri

Gorj

» Nicu Bănicioiu, audiat ca martor într-un dosar de mărturie mincinoasă
» DSP a amendat cu 2.000 de lei Căminul de bătrâni de la Suseni
» Un producător de componente auto din Franţa va deschide o fabrică la Rostramo
» Pregătiri pentru organizarea Bursei locurilor de muncă
» Gorj: Căminul de bătrâni de la Suseni, amendat cu 2.000 de lei

Mehedinţi

» Mehedinţi: Un şofer care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost urmărit şi prins într-o benzinărie
» Doljean prins braconând în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Doi tineri, de 18 si 21 de ani, prinşi după ce au comis mai multe furturi din locuinţe
» Vâlcea: Seminar cu privire la promovarea serviciilor EURES

Sport

» Handbaliștii de la CS Universitatea pregătesc derbiul cu liderul
» Mrzljak așteaptă „binecuvântarea“ FIFA
» Surugiu vrea oltenii la putere
» Fotbal / Liga Europa, optimi de finală (retur)
» Fotbal / Andrei Vlad, convocat la Under 18 pentru „dubla” cu Israel

Sanatate

» Copii diagnosticaţi cu scarlatină, părinţi în alertă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Colours Cinema Craiova pentru perioada 17-23 martie

Top