Ministrul Mediului: Autoritățile publice locale vor decide dacă introduc sau nu anumite taxe în zonele aglomerate

trafic

Autoritățile publice locale vor fi cele care ar putea decide dacă vor introduce sau nu anumite taxe de mediu în zonele aglomerate, dar numai după ce se va realiza inventarierea tuturor autoturismelor din punct de vedere al normelor de poluare, a declarat, luni, ministrul Mediului, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

“În ceea ce privește celebra taxă de timbru, pe care noi am avut-o, pentru că vă interesează pe mulți dintre cei care urmăriți norma de poluare în fiecare oraș, avem o rețea națională de monitorizare a calității aerului pe care o vom moderniza în acest an și care este un instrument util, care ne stă la dispoziție. Partea de poluare, de mașini uzate, pe care le avem în momentul de față, reprezintă cu adevărat o problemă. Decizia politică pe care am luat-o la nivelul coaliției este de a face în perioada următoare legislația necesară, astfel încât după inventarierea tuturor autoturismelor, din punct de vedere al normelor de poluare, autoritățile publice locale să aibă la dispoziție legislația și să hotărască dacă vor să introducă sau nu anumite taxe în zonele care sunt aglomerate”, a spus Constantin, prezent la ședința Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România.

Acesta a precizat că există o directivă europeană încă din 2008, Directiva 50, transpusă în legislația românească prin Legea 104/2011, care recomandă tuturor orașelor să delimiteze zonele de emisii scăzute, chiar dacă nu sunt penalități.

Recent, ministrul Mediului a menționat că timbrul de mediu nu va fi înlocuit cu o altă taxă, și că a prezentat, în ședința coaliției de guvernare, câteva propuneri pentru înlocuirea timbrului de mediu, una dintre acestea fiind introducerea unui certificat de calitate a aerului — eco-vignetă.


În același context, ministrul a explicat că Ministerul Finanțelor analizează modalitatea de schimbare a impozitului pe autoturisme.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană.

Timbrul de mediu pentru autovehicule este inclus în cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

2 iulie 2017

Grecia sub caniculă; poluare la Atena

Grecia a fost afectată duminică pentru a treia zi consecutiv de un val de căldură, în condițiile în care mercurul din termometre a ajuns la 43 de grade Celsius în mai multe regiuni ale țării, printre care și Atena, unde

Sumarul ediției de luni, 13 martie 2017

Actualitate

» Statul ia tot mai mult din banii angajaţilor
» 500 de fermieri doljeni solicită ajutor pentru tomate
» Dezbatere despre regimul armelor în Italia, după ce un român a fost împuşcat mortal de proprietarul unui local
» Președintele Bulgariei se împotrivește acordului CETA și va sesiza Curtea Constituțională
» Patronatele din transporturi ameninţă cu proteste dacă plafonarea tarifelor RCA nu va fi prelungită
» MAE: Atenţionare de călătorie în Germania
» Acţionarii Complexului Energetic Oltenia vor decide marţi câţi salariaţi vor fi disponibilizaţi
» Legea privind executarea pedepselor, modificată de Senat
» ASF vrea să introducă în pachetul de acțiuni pentru stabilizarea pieței RCA conceptul “client cu risc ridicat”
» Ungaria: Aproape 100 de migranţi, ţinuţi într-o tabăra de lângă graniţa cu România, au intrat în greva foamei
» Parchetul General anunţă continuarea cercetării penale în dosarul OUG 13
» Ministrul Mediului: Autoritățile publice locale vor decide dacă introduc sau nu anumite taxe în zonele aglomerate
» Mandatul României la summitul NATO şi înzestrarea armatei, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT de marţi
» Proiect MAPN: Armata ar putea recruta rezervişti voluntari. 2.800 de posturi, propuse pentru încadrare în 2017

Publireportaj

» Proiectul de buget al Consiliului Judeţean Dolj pe anul 2017

Dolj

» Autostrada Craiova – Pitești, pierdută sau abandonată?
» A început campania agricolă de primăvară
» Chiul, fraudă şi emoţii la simularea examenelor naționale
» A scăzut numărul insolvenţelor. Care sunt motivele?
» Nouă suspecți de trafic de droguri, sub control judiciar
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Medic de poveste – Gindrovel Dumitra, medicul care sfințește locul
» Şanţuri refăcute pe drumul spre Calafat
» Premieră Naţională la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“
» Fântânile Olteniei
» Premiera Nationala la TNC
» Surprizele de la simulare
» Craiova: Premieră Naţională la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia
» Dolj: Prins cu focuri de armă după ce a sustras lemne din pădure

Gorj

» Primăria a colectat deja un sfert din taxele şi impozitele locale
» Cinci cazuri cu rotavirus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu
» Fiul lui Ion Călinoiu, audiat la DNA Craiova
» Lucrările la varianta ocolitoare, blocate în trei locuri
» 5 şcoli din Gorj înscrise într-o competiţie naţională pe teme ecologice
» Călinoiu junior, audiat la DNA Craiova
» UPDATE – Gorj: Bărbat lovit mortal de un tren personal
» Gorj: Film despre Brâncuşi, la Cinematograful “Sergiu Nicolaescu”

Olt

» Olt: Trei răniți în urma unui accident produs la Strejești

Mehedinţi

» Razii pe şoselele din Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Un tânăr urmărit internaţional pentru o fraudă bancară de 75.000 de euro, depistat şi încarcerat
» Vâlcea: AJOFM organizazează un seminar adresat persoanelor care îşi caută un loc de muncă

Sport

» 100 de sportivi, așteptați la gala de K1 și MMA de la Craiova
» Juniorii Craiovei au revenit cu poftă de gol
» Fotbal / Mrzljak și Jazvic, la CS Universitatea Craiova

Sanatate

» Vaccinuri vitale lipsesc – părinți disperați, copii în pericol

Educatie

» Școlile din Craiova aplică criterii diferite pentru ocuparea posturilor didactice

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» România, în UE sau în braţele marelui urs

Top