Ziua Internaţională a Femeii, obiceiuri şi tradiţii



Ziua Internațională a Femeii (denumită generic Ziua Femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU, potrivit wikipedia. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 – Anul internațional al femeii.

Ziua mamei se serbează încă de pe vremea grecilor antici. În fiecare primăvară, ei o serbau pe Rhea, mama tuturor zeilor. Mai tarziu, în Anglia anilor 1800, a fost menționată Duminica mamei, serbată în a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.

Marcată anual pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.

În prezent o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori si diferite cadouri, sărbătoarea de 8 martie a fost percepută mult timp drept un moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte.

În România se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începand din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.

În Australia, există tradiţia de a se purta garoafe: o garoafă colorată semnifică faptul că mama persoanei respective trăieşte, în timp ce garaoafa albă simbolizează un mod de a onora mama decedată.


În Irlanda, în acestă zi, femeile primesc flori şi felicitări. De asemenea, există obiceiul ca oamenii să ia prânzul sau cină cu mama, sau de multe ori, mamele sunt răsfăţate cu micul dejun în pat, pentru exprimarea dragostei şi recunoştinţei.

În Mexic, această zi este sărbătorită cu bucurie, Bisericile organizând o masă specială.

Ziua de 8 martie este legată simbolic de flori, iar “mascota” internaţională a sărbătorii este laleaua. Având în vedere că aceasta reprezintă gingăşia, aceasta ar trebui oferită de ziua lor. Desigur, faptul că este “preferată” la nivel global, nu semnifică faptul că femeile primesc doar aceste flori, ci se mai optează şi pentru crini, zambile, irişi, narcise.

S-a încetăţenit ideea ca de Ziua Femeii ar trebui purtat mărţisorul primit de 1 martie pentru a avea noroc tot anul. De altfel, acesta ar trebui purtat fie toată luna martie, fie măcar în perioada 1-9 martie.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 decembrie 2017

10 decembrie – Ziua internațională a drepturilor omului

Ziua internațională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Potrivit Agerpres, declarația stipulează ...

Sumarul ediției de marţi, 7 martie 2017

Actualitate

» ÎCCJ: Unul dintre dosarele ANRP, în care este inculpat Ioan Oltean, restituit definitiv la DNA
» Senat/Comisia juridică: Aviz favorabil pe completarea legii privind executarea măsurilor privative în cursul procesului penal
» Evadatul de la Penitenciarul Rahova a fost prins la Focşani
» Prințul Charles – în vizită oficială în România, între 29 și 31 martie
» Deputaţii jurişti, aviz pozitiv pentru familia formată doar din bărbat şi femeie
» Turcan: Dragnea continuă o strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor, aceeaşi ca atunci când spunea că nu ştie nimic despre OUG 13
» Ministrul Educaţiei: Calculatoarele din universităţi care ies din folosinţă pot fi duse la şcolile din mediul rural
» Procuror: Prejudiciul calculat în dosarul Hexi Pharma, 102 milioane de lei. Persoanele fizice nu se pot constitui parte civilă
» Statele UE nu au obligaţia de a acorda vize umanitare refugiaţilor, a decis Curtea Europeană de Justiţie
» Comisia de sănătate aprobă prelungirea cu doi ani pentru decontarea tratamentelor victimelor tragediei din Colectiv
» Ministrul Educației anunță că a semnat trei ordine care reglementează problema manualelor școlare
» Liviu Dragnea află pe 21 martie dacă poate ocupa o funcţie în Guvern
» Kovesi: Grațierea nu ar trebui să se aplice celor care au comis fapte de corupție

Publireportaj

» JYSK România deschide cel de-al 41-lea magazin din țară și cel de-al doilea din Craiova
» Studenții și antreprenorii craioveni, față în față în cadrul unui workshop de vânzări

Local

» Stare de alertă din cauza deșeurilor la Orșova
» Manastirea celor doi domnitori

Dolj

» Ruinele Craiovei cad în capul trecătorilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Agent de la Penitenciarul Pelendava, judecat pentru trafic de influență
» Maria Păun, şefa Poliţiei Calafat: „Trebuie să fii om, înainte să fii poliţist“
» Şomerii doljeni, aşteptaţi pe 7 aprilie la Bursa Generală a Locurilor de Muncă
» Voluntarii au dat o lecție autorităților locale
» Sute de persoane din Oltenia, muşcate de câini vagabonzi în ultimii doi ani
» Elevul craiovean acuzat de propagandă jihadistă, la judecată
» Doi doljeni și un craiovean, în arest pentru tâlhărie
» Robotul-baschetbalist
» Voluntarii, în locul autoritatilor
» Terapie intensiva pentru boli infectioase
» Pierd timpul la “Trenul pierdut”
» Craiova: Şapte străzi rămân fără gaze naturale pe 8 martie
» Craiova: Se întrerupe furnizarea apei în cartierul Bariera Vâlcii, în data de 9 martie
» Craiova: Spectacol pentru sprijinul artiştilor la Teatrul Colibri

Gorj

» Anchetă penală în cazul fetiţei muşcate de câine
» Fostul şef al Consiliului de Supraveghere din CEO, audiat într-un dosar de abuz în serviciu
» Gorj: Padocul de la Târgu Jiu va fi extins
» Gorj: Artişti din cadrul Ansamblului „Doina Gorjului”, schimb de experiență în Vietnam
» Gorj: Tineri reţinuţi după ce au făcut scandal într-un bar

Mehedinţi

» Mehedinți: Stare de alertă la Orşova din cauza necolectării deșeurilor menajere
» Mehedinţi: Cercetată pentru furt din magazin

Vâlcea

» Vâlcea: Bărbat acuzat că a furat două maşini de lux din Germania, prins de poliţişti şi încarcerat
» Vâlcea: Reţinut pentru ultraj după ce a ameninţat cu o secure un poliţist şi un jandarm

Sport

» Floriana Văcaru și Amalia Doană, medaliate la Cluj
» Alb-albaștrii i-au sărbătorit pe Beldeanu și Barthe
» Fotbal / Liga Campionilor, optimi de finală (retur)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova va juca la Pitești contra CFR-ului, Astrei şi FC Viitorul

Bani & Afaceri

» Blocaj pe piața băncilor pentru locuințe

Educatie

» Elevi de la Colegiul „Frații Buzești“, în competiția națională de robotică

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top