14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, la Poliţie pentru controlul judiciar

Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, la Poliţie pentru controlul judiciar

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a prezentat, în această dimineaţă la Poliţie, pentru controlul judiciar, scrie Mediafax.
Măsura a fost impusă de procurorii DNA Ploieşti într-un dosar în Zgonea e acuzat de trafic de influenţă. Surse judiciare spun că el a primit bani de la un om de afaceri pentru ca fiica acestuia să fie numită secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, aminteşte Gândul.

Procurorii DNA au dispus, miercuri, începerea acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de Valeriu Zgonea, vicepreşedinte, în perioada 2010-2012, şi ulterior preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS