17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateActivitatea școlilor și universităților din zonele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile

Activitatea școlilor și universităților din zonele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile

Ministerul Educației Naționale solicită inspectoratelor școlare județene să monitorizeze situația unităților de învățământ din județele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, astfel încât deciziile privind suspendarea cursurilor să fie luate la nivel local cu maximă operativitate, potrivit unui comunicat de presă. Până în acest moment, hotărâri în acest sens au fost luate în Capitală și în județul Ilfov, unde autorităţile locale împreună cu inspectoratele școlare au stabilit suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ în zilele de luni, 9 ianuarie și marți, 10 ianuarie.

Eventualele decizii similare trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs. Inspectoratele şcolare judeţene vor colabora cu autoritățile locale și vor informa părinţii, elevii şi cadrele didactice, prin toate mijloacele de comunicare pe care le au la dispoziţie, cu privire la susținerea sau suspendarea procesului didactic în perioada imediat următoare.

În învățământul superior, întreruperea temporară a activităţii rămâne exclusiv la latitudinea conducerilor universităților, în virtutea autonomiei universitare.

Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să consulte paginile web ale universităților în care studiază pentru a obține informațiile necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS