11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegeri parlamentare 2016: Securizarea ştampilelor şi monitorizarea video în secţiile de vot, discutate la sediul MAI

Alegeri parlamentare 2016: Securizarea ştampilelor şi monitorizarea video în secţiile de vot, discutate la sediul MAI

La sediul MAI, a avut loc astăzi şedinţa Comisiei Tehnice Centrale pentru alegerile parlamentare, fiind prezentate, prin videoconferinţă, modificările privind noul mod de securizare a ştampilelor şi monitorizarea audio-video în secţiide votare.

Şedinţa Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor parlamentare a avut loc, în sistem videoconferinţă, cu prefecţii şi ceilalţi membri ai Comisiilor Tehnice Judeţene, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În cadrul acesteia au fost prezentate modificările decise miercuri, privind noua modalitate de securizare a ştampilelor cu menţiunea VOTAT, după încheierea votării şi supravegherea audio-video a procesului de numărare a voturilor.

Potrivit ministrului Dragoş Tudorache, plicurile pentru ştampile vor fi transparente, autosigilante şi cu un număr unic de înregistrare, pentru a elimina suspiciunile cu privire la modul în care vor fi închise şi securizate după ora 21.00.

După ora 21.00, activitatea din secţie va fi înregistrată audio-video, cu o tabletă, din punct fix, de către operatorul de calculator.

“Din punctul de vedere al măsurilor organizatorice, procedurile de achiziţionare a serviciilor de tipărire a buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare sunt în diverse stadii de derulare, instituţiile prefectului din 36 de judeţe şi municipiul Bucureşti solicitând deja Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale hârtia necesară tipăririi buletinelor de vot, respectiv o cantitate de 946,1 tone”, mai precizează reprezentanţii MAI.

În cadrul şedinţei, s-a precizat că este în derulare evaluarea ofertelor pentru timbrele autocolante, în zilele următoare fiind programată evaluarea ofertelor pentru ştampilele cu menţiunea “VOTAT”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS