Elevii nu mai trebuie să solicite adeverinţe pentru a-şi valida calitatea de asigurat CNAS

Sursa foto: cyd.ro


Elevii şi studenţii nu mai trebuie să solicite adeverinţe pentru a-şi valida sau actualiza calitatea de asigurat ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), anunţă Ministerul Educaţiei citat de Mediafax.

“Procedurile de gestionare a calităţii de asigurat pentru elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani se simplifică, ca urmare a semnării unui protocol pe această temă între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Documentul vizează debirocratizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, printr-un efort comun al celor două instituţii”, explică Ministerul  Educaţiei.

Sursa precizată mai arată că potrivit legislaţiei în vigoare, elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani sunt asiguraţi fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă.


“Până în acest moment, pentru a-şi actualiza calitatea de asigurat, persoanele în cauză erau obligate, la începutul fiecărui an de învăţământ, să depună la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află o adeverinţă eliberată de instituţia în care studiază. Protocolul semnat de MENCŞ şi CNAS va permite eliminarea acestei formalităţi, iniţial pentru elevi, iar într-o etapă ulterioară şi pentru studenţi/doctoranzi”, mai scrie în comunicat.

Verificarea şi validarea calităţii de asigurat urmează să fie făcute de CNAS prin intermediul unor servicii web dezvoltate de Ministerul Educaţiei şi a accesului la datele din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR).


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

22 noiembrie 2017

Indonezia: Vulcanul Agung din Bali a erupt

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bali, Republica Indonezia, că, în conformitate cu datele oferite de autoritățile locale, vulcanul situat pe muntele Agung a erupt ...

Sumarul ediției de joi, 15 septembrie 2016

Actualitate

» Ecaterina Andronescu cere amânarea concursurilor de directori din şcoli până vara viitoare
» Arest preventiv prelungit pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul de sclavie de la Berevoeşti (Argeş)
» Fiul preşedintelui LPF, arestat preventiv
» Ambasadorul Marii Britanii în Arabia Saudită s-a convertit la Islam
» Iohannis critică duplicitatea unor lideri europeni, înaintea summitului UE 27
» Necazurile locatarilor de pe Recunoştiinţei
» Codul fiscal nu se modifică
» Cula din Cernatesti asteapta sa fie renovata
» Unde duce politeţea…
» Ucis de propriul câine
» Se face autostrada Craiova-Pitesti?
» Elevii nu mai trebuie să solicite adeverinţe pentru a-şi valida calitatea de asigurat CNAS
» Transportatorii rutieri au convenit cu ASF un tarif maxim al polițelor RCA de 7.500 lei/an, după ce iniţial s-a vorbit de 6.149 lei/an
» Primarul Braşovului şi preşedintele CJ Braşov, urmăriţi penal într-un nou dosar
» Angajaţii din penitenciare ameninţă cu proteste la unităţile de detenţie şi la Ministerul Justiţiei
» Şcolile doctorale au rămas fără acreditare. Ministerul Educaţiei va emite un ordin pentru autorizare provizorie
» Transportatorii rutieri au ajuns la un acord cu ASF
» UPDATE – Grevă generală în toate spitalele din țară în 31 octombrie
» Concert dedicat Zilei Naţionale a Mexicului la Filarmonica Oltenia
» Julian King, noul comisar pentru securitatea UE
» Bogdan Olteanu a fost audiat la DNA

Publireportaj

» Consultantul în vânzări, personajul-cheie la UNIC Imobiliare

Local

» Mănăstirea din Strehaia, între istorie şi legendă

Dolj

» Autostrada Craiova-Pitești, încă o promisiune
» Conductele de apă și canalizare din Craiova încep să crape
» Arestat în lipsă după ce l-a călcat cu Mercedesul pe „Vialis“
» Bărbat omorât de un câine, la Făcăi
» Hans Klemm, ambasadorul SUA în România: „Nouă din zece români obţin viză pentru SUA“
» Termo a pierdut procesele cu cei 700 de angajați
» Ministrul Transporturilor: Licitaţie pentru autostrada Craiova-Piteşti, lansată la 1 noiembrie

Gorj

» Elevii gorjeni vor urmări la școală filme cu sculptorul Constantin Brâncuși
» Gorj: Un consilier local propune ca funcţionarii să vină la serviciu cu bicicleta
» Gorj: Fiul omului de afaceri Gheorghe Petcu, trimis în judecată
» Gorj: Conducea pe Transalpina fără permis auto
» Gorj: Zeci de elevi stâng bani pentru înmormântarea colegei de liceu răpusă de leucemie
» Gorj: Mașină de poliție, răsturnată la Târgu Jiu

Olt

» Olt: Reprezentanţii DSVSA nu au putut identifica producătorul brânzei cu E-coli din Piaţa Zahana

Vâlcea

» Vâlcea: Elefant scăpat de la un circ, găsit de poliţişti şi readus în ţarc
» Vâlcea: Un tânăr condamnat cu suspendare a săvârşit altă infracţiune şi a ajuns după gratii
» Vâlcea: Bărbat reţinut pentru că ar fi violat o tânără de 16 ani

Sport

» Craiovenii, îmbiați să facă sport măcar pentru o zi
» Doljenii vor puncte cu Mioveni II și Aninoasa
» Gorjenii, pregătiţi pentru derbiul suferinței
» Săndoi: Suntem permanent alături de CS Universitatea
» Volei (m): România a debutat cu o victorie în turneul de calificare la Euro de la Craiova
» Ce se întâmplă cu echipa feminină de volei de la SCM-U Craiova? (Update)

Educatie

» Școlile din Craiova au clase și cu 40 de elevi

Magazin

» Horoscop
» O lume nebună: Aproximativ 205 japonezi trăiesc în craterul unui vulcan activ
» Bancul zilei

Top