Doi migranți s-au înecat în Dunăre în timp ce încercau să ajungă în România

Doi migranți au murit înecați și patru sunt în continuare dați dispăruți după un naufragiu petrecut pe 8 septembrie pe Dunăre, în apele teritoriale bulgare, a anunțat marți poliția de frontieră de la Ruse, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Migranții, veniți din Turcia, au ales să traverseze Dunărea între Bulgaria și România pentru a evita Serbia, unde controalele la frontiere au fost întărite în această vară.

“Patru migranți care se declară cetățeni irakieni au reușit să ajungă pe insula Dobrina (nord-est) joi, înainte de miezul nopții, după naufragiul uneia din cele două bărci” care îi transportau, a declarat Dimităr Ciorbadjiev, șeful poliției de frontieră, pentru posturile de televiziune BNT și Nova.

Duminică, trupul unui băiat de 5 ani și cel al unui tânăr au fost găsite la o distanță de circa 20 km în aval, în apele Dunării. Conform șefului poliției din Ruse, marți continuă operațiunea de căutare a corpurilor altor victime: două fete, un băiat și un bărbat.

În pofida gardului ridicat pe o lungime de 100 km la frontiera cu Turcia, Bulgaria a înregistrat în 2016 trecerea a peste 9.000 de migranți ilegali, dintre care 50% afgani, 38% irakieni și 12% sirieni, conform agenției naționale pentru refugiați.


Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de marţi, 13 septembrie 2016

Actualitate

» Noua hartă a autostrăzilor din România
» Senatul a adoptat proiectul de lege potrivit căruia 1 iunie, Ziua Copilului, este sărbătoare legală nelucrătoare
» Olt: Adăpostul canin de la Sărăceşti aproape de capacitatea maximă de cazare
» Tarifele pe litoral ar putea creşte, sezonul viitor, cu aproximativ 10 procente
» Cioloș şi Hollande, la inaugurarea noii uzine de asamblare a elicopterelor Airbus H215 de la Ghimbav
» Senatul a adoptat legea RCA
» OUG privind plagiatele, la vot final în forma adoptată de comisie
» Hollande, la Măgurele: Franţa şi România pot să implementeze laserul cel mai puternic din lume
» Vineri va fi anunțat numele orașului din România recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii
» Aparat bun de casat la Radioterapie
» Ziua Pompierilor
» Protest sau nu la Tribunal?
» Sebastian Ghiţă a scăpat de controlul judiciar
» Baroul Bucureşti a amânat luarea unei decizii în cazul lui Victor Ponta
» Ministerul Finanțelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă
» 255.000 de doze de vaccin hexavalent vor ajunge la pacienţi în cel mult 20 de zile
» Programul Internship la INS
» Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua, audiat la DNA
» Președintele Hollande ar putea sprijini aderarea României la Schengen
» Doi migranți s-au înecat în Dunăre în timp ce încercau să ajungă în România
» Transportatorii ar putea amâna protestul de joi
» François Hollande, în România: Trebuie să găsim soluţii pentru securitatea frontierelor
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Şapte cazuri de infecție cu virusul West Nile în Oltenia
» Bulgaria: Doi migranți au murit înecați și patru sunt dați dispăruți în Dunăre
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Atentat sinucigaș în Pakistan
» Cutremur cu magnitudine 3.5 în Prahova
» Prima vizită oficială a unui președinte francez la București, din ultimii 25 de ani
» Traficul rutier, îngreunat pe DN 7 București – Pitești

Dolj

» Craiova: Preşedintele CJ Dolj şi prefectul, prezenţi la Ziua Pompierilor
» Craiova: Expoziţie de pictură semnată Daniel Guţă, la Galeriile Cromatic
» Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor din Craiova, extins la case
» Craiova: S-a urcat la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice
» Dolj: Dosar penal pentru conducere auto neînmatriculat şi fără permis

Gorj

» Ministerul Energiei a numit Consiliul de Supraveghere la CEO
» Gorj: Dezbatere publică „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, organizată de Ministerul Mediului la Târgu Jiu
» Gorj: Ciurel nu revine la şefia CEO
» Gorj: Tineri reținuți pentru furtul unui calculator
» Gorj: Transporta ilegal 10 tone de cărbune
» Gorj: Grevă la Tribunal
» Gorj: Om al străzii, mort lângă o pubelă de gunoi

Olt

» Olt: Cele mai multe sancţiuni aplicate de poliţiştii locali sunt pentru încălcarea regulilor de circulaţie
» Olt: Prefectura a activat pe site o secţiune specială dedicată alegerilor parlamentare din decembrie

Vâlcea

» Vâlcea: Femeie urmărită internaţional pentru un omor săvârşit în Grecia, depistată de poliţişti
» Vâlcea: Mai mulţi şomeri la sfârşitul lunii august
» Vâlcea: Transportul în comun este paralizat. O societate de profil a rămas fără licenţă timp de 30 de zile
» Incendiu puternic la o fabrică de cherestea din Vâlcea

Sport

» Fotbal / CSO Filiaşi s-a calificat fără emoţii în turul patru al Cupei României

Magazin

» Tradiţii şi obiceiuri de Ziua Crucii

Top