Un zid va fi construit de-a lungul autostrăzii din Calais pentru a împiedica accesul imigranţilor

zid
Sursa foto: cnn.com

Marea Britanie va sprijini construcţia unui zid în apropierea taberei de refugiaţi din Calais, a declarat Robert Goodwill, ministrul britanic de Stat al Imigrării, citat de Mediafax. Intitulat “Marele zid din Calais” de presa internaţională, gardul construit de ambele părţi ale autostrăzii principale din Calais, va avea înălţimea de patru metri şi lungimea de un kilometru.

Potrivit lui Robert Goodwill, securitatea a fost intesificată pe măsură ce imigranţii au continuat să încerce să urce la bordul vehiculelor care se îndreaptă spre Marea Britanie. Un grup al conducătorilor de camioane a numit însă zidul “o proastă întrebuinţare” a banilor publici. Liderul acestui grup susţine că banii care urmează să fie cheltuiţi pe construcţia zidului “ar fi mai bine utilizaţi pentru consolidarea securităţii de-a lungul drumurilor de acces”.

Se presupune că zidul va începe să fie construit în luna septembrie, urmând să fie terminat spre sfârşitul anului 2016. Zidul nu va înlocui gardurile deja existente, conform reporterilor BBC.


Guvernul a refuzat să confirme costul construcţiei zidului, dar rapoartele sugerează că se va ridica la 1.9 milioane de lire, sumă care va fi extrasă din pachetul de 17 milioane de lire alocat pentru susţinerea măsurilor franco-britanice de consolidare a securităţii portului Calais.

Numeroase garduri au fost construite pentru a împiedica accesul în port, în Tunelul Canalul Mânecii şi căile ferate din Calais. Luni, conducătorii de camioane şi fermierii francezi au blocat autostrada principală în cadrul unui protest în care se cerea închiderea taberei de imigranţi din zona oraşului Calais.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 7 septembrie 2016

Actualitate

» Grupare specializată în clonarea de carduri care acţiona în Franţa, Italia şi România, destructurată
» Ordonanţa privind doctoratele, amendată în Camera Deputaţilor: Tezele, analizate după regulile în vigoare “la data susţinerii lor”
» Producătorii cer răgaz pentru a face ambalajul țigărilor cât mai puțin atractiv
» Moscova se declară profund îngrijorată de ofensiva forţelor militare turce în Siria
» Inundaţii în Grecia: O româncă şi cei doi copii ai ei, salvaţi de echipele de urgenţă
» Mănăstirea din Strehaia, între istorie şi legendă
» Se lucrează la cartierul chinezesc
» Ruinele din curtea şcolii
» Centura de Sud se termină când se încheie
» Unde arunca doljenii gunoiul?
» Evaluările naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura între 10 aprilie – 11 mai 2017
» Priorităţile noului ministru de Interne: Asigurarea integrităţii alegerilor, eficientizarea DIPI şi “toleranţa zero” faţă de infracţiunile din domeniul silvic
» Claudiu Turculeț – manager interimar al Spitalului Floreasca
» Un zid va fi construit de-a lungul autostrăzii din Calais pentru a împiedica accesul imigranţilor
» Noul ministru al Afacerilor Interne a depus jurământul
» Olanda: Măsuri de control de securitate la Aeroportul Schiphol
» Iohannis anunţă mâine dacă încuviinţează începerea urmării penale pentru Petre Tobă
» CNATDCU a respins rapoartele comisiilor de specialitate în cazul lucrărilor lui Petre Tobă și Florentin Pandele
» Grupare specializată în clonarea de carduri, destructurată în urma unor percheziţii făcute în Dolj, Gorj, Vâlcea şi alte judeţe din ţară
» Locurile rămase libere la Universitatea din Craiova pot fi ocupate până pe 22 septembrie

Interviu

» Cioinac așteaptă un semn de la Mulțescu

Local

» S-a spânzurat cu şireturile de gratiile celulei

Dolj

» Elpreco vinde divizia de țiglă către Bramac
» Reîncepe bătălia pe containerele de zece milioane de euro
» Ruina din curtea Şcolii Generale nr. 36 pune în pericol elevii
» Lucrările la stadionul de atletism, întârziate
» Întreruperi energie electrică de mâine
» De ce nu se declară o boală profesională la Electroputere?
» Asfaltări anapoda în cartierele Craiovei
» Judecătorii Tribunalului Dolj protestează
» Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
» Craiova: “Perla Sufletului Meu” se va lansa la Biblioteca “Aman”
» Mănăstirea Maglavit îşi sărbătoreşte mâine hramul

Gorj

» Tronsonul Rovinari – Bumbeşti-Jiu, asfaltat integral
» Percheziţii la doi afacerişti din Târgu Jiu
» Minori anchetaţi pentru braconaj piscicol
» Gorjul, pe locul al doilea în topul judeţelor cu cele mai puţine locuinţe asigurate
» Gorj: Oamenii de afaceri, rugaţi să doneze bani pentru Pandurii
» Gorj: Accident cu victimă din pricina neadaptării vitezei

Olt

» Olt: 152.000 de hectare de cereale şi legume afectate de secetă

Vâlcea

» Vâlcea: 800 de locuri de muncă în Spania oferite prin AJOFM
» Vâlcea: Prinşi conducând fără permis

Sport

» Handbalistele de la FEFS au făcut senzație în Serbia
» Fotbal / Cupa Ligii, sferturi de finală
» Fotbal / CSO Filiași va întâlni Unirea Brânceni în Cupă

Sanatate

» Ministerul Sănătăţii: Norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale
» Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova – Băi nerenovate și șapte infecții nosocomiale raportate
» Ministerul Sănătății a impus norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top