MAI scoate la concurs peste 5.000 de posturi

Având în vedere deficitul de personal de aproximativ 17.500 de funcții, Ministerul Afacerilor Interne va demara în perioada următoare procedurile de scoatere la concurs a 5.416 de posturi. Cele mai multe dintre aceste funcții, respectiv 2.853, sunt destinate Poliției Române.

Totodată, vor fi organizate concursuri de angajare în Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, precum și în alte structuri MAI. Din totalul de posturi scoase la concurs, 1.029 sunt destinate ofițerilor și 4.387 agenților/subofițerilor. De asemenea, 1.396 funcții sunt destinate încadrării de specialiști a căror pregătire de bază nu poate fi asigurată de către școlile MAI.

Din luna ianuarie a acestui an, MAI a demarat un Program de reducere a deficitului de personal, aceasta fiind a patra etapă de angajări și cea mai importantă din punctul de vedere al numărului de posturi scoase la concurs.

Până în prezent au avut loc concursuri pentru trecerea din corpul agenților în corpul ofițerilor, angajarea din sursă externă ori reîncadrarea sau rechemarea în activitate a personalului disponibilizat în anii trecuți și, respectiv, încadrarea absolvenților școlilor MAI – promoția 2016.

În ultimele luni ritmul ieșirilor la pensie din sistem s-a menținut ridicat, ajungând până la 1.000 de angajați/lună. De la începutul anului, 8.026 de angajați și-au încetat raporturile de muncă.


Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Concurs pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor

Ministrul Afacerilor Interne (MAI) a dispus luarea măsurilor organizatorice pentru ca 156 de posturi din cele 5.416, care urmează să fie scoase la concurs în perioada următoare, să fie alocate pentru trecerea în corpul ofițerilor a agenților cu ...

Sumarul ediției de marţi, 6 septembrie 2016

Actualitate

» Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în noul dosar al lui Ponta
» Estonia acuză Rusia că i-a încălcat spațiul aerian
» Iohannis a discutat cu preşedintele Consiliului Europei despre poziţia României privind Summitul UE-27
» Preşedintele Franţei, François Hollande, vine săptămâna viitoare în România
» Olt: Spitalul din Caracal caută endocrinologi, oftalmologi, urgentişti şi radiologi
» Incendiu de proporţii în Prahova
» Fiului preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, audiat într-un dosar privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe
» Ambasada SUA anunţă deschiderea aplicaţiilor pentru bursa FLEX 2017-2018
» Începe admiterea la Universitate
» Olt: 20 la sută dintre şcoli, fără autorizaţie sanitară de funcţionare
» Curăţenia din spitale, la control!
» Elevi multi, mobilier putin
» Un timişorean s-a spânzurat în arestul IPJ Mehedinţi
» Comisia de Cultură, decizie despre “Cumințenia Pământului”: Guvernul este obligat să plătească
» Decizia privind excluderea din Baroul Bucureşti a lui Victor Ponta, amânată pentru 13 septembrie
» Jumătate din locuitorii Capitalei ar putea rămâne fără apă caldă
» Proiectul Strategiei pentru asigurarea securității frontierei de stat a României în perioada 2017-2020, finalizat
» Doi cetăţeni străini, arestaţi la Chişinău, pentru propagandă în favoarea reţelelor teroriste
» Craiova: Programul Filarmonicii “Oltenia” în luna septembrie
» Ministrul Culturii doreşte re-separarea Operei de Operetă
» MAI scoate la concurs peste 5.000 de posturi
» Procurorul general al României: Într-o lună vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor în cazul Hexi Pharma
» 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, a fost declarată zi liberă nelucrătoare
» Senatorii au decis scutirea de impozit a pensiilor
» Olguța Vasilescu s-a prezentat astăzi la Tribunalul București
» Liviu Dragnea, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
» ANAF face verificări în legătură cu cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului, de 35.000 de euro pe lună
» Victor Ponta, sub control judiciar pentru 60 de zile
» Party Rock Radio Sud
» Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost adoptat de Senat
» Fostul premier Victor Ponta, la audieri la DNA Ploieşti, într-un nou dosar penal
» Paul Gheorghiu, nominalizat pentru a prelua șefia Cancelariei Prim-Ministrului
» Lucrări de reparaţii pe A2 Bucureşti – Constanţa
» Dragoș Tudorache, propus de premierul Dacian Cioloș în funcția de ministru al Internelor
» Un bărbat de 71 de ani, cercetat conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Drapelul României a fost ridicat la CERN
» Etiopia: 23 de persoane au murit după un incendiu la o închisoare
» Baroul București discută excluderea lui Victor Ponta din rândul avocaților

Publireportaj

» Admitere sesiunea Septembrie 2016 – Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică

Dolj

» Craiova: Conferință susținută de Bianca Șancă la Tradem
» Dolj: Accident cu două victime în localitatea Pieleşti
» Dolj: O nouă campanie de cercetări arheologice la Desa
» Dolj: Săpături arheologice la Castrul roman de la Răcari
» Dolj: Neateanția face noi victime
» Un doljean de 18 ani, reţinut cu focuri de armă pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

Gorj

» Gorj: Femeie rănită grav într-un accident rutier
» Gorj: Mascaţii au greşit adresa, iar o femeie a ajuns la spital
» Gorj: Cinci tineri reținuți de poliție pentru că au bătut un bărbat

Mehedinţi

» Mehedinţi: Doi bărbați, surprinși în timp ce sustrăgeau țevi de la rețeaua de canalizare a orașului

Top