Titlurile de stat pentru populaţie sunt la mare căutare şi după intrarea în ringul bursier

Titlurile de stat pentru populaţie din emisiunea Fidelis centenar sunt la mare căutare şi după intrarea în ringul bursier, după încheierea perioadei de ofertă publică, atunci când au fost subscrise de peste şapte ori. În doar o săptămână de la intrarea la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, cotaţia unui titlu de stat, cu o valoare nominală de 100 de lei, a urcat de la 100,57 lei la 101,25 lei. Astfel, un deţinător de titlu de stat a câştigat, în numai o săptămână, 1,25%, mai mult de jumătate din dobânda oferită de stat de 2,15% pe an. Însă trebuie menţionat că, la tranzacţionarea pe bursă se plăteşte şi un comision, care este plafonat la 0,1% din valoare la băncile din consorţiul de intermediere, dar poate fi diferit la ceilalţi intermediari din piaţă, potrivit Conso.ro. Câştigul din dobânda de 2,15% pe an oferită de stat nu se impozitează. Cele mai mari volume de tranzacţionare, de peste 1.000, s-au înregistrat luni, 8 august, şi vineri, 12 august, când s-a atins un maxim. Peste 20.000 de români au investit în titluri de stat, împrumutând astfel Ministerul Finanţelor pe o perioadă de doi ani, întrucât condiţiile acestui instrument de economisire sunt mai avantajoase decât în cazul unui depozit bancar.

Emisiunea lansată de Ministerul Finanţelor s-a dovedit a fi un succes: titlurile de stat pentru populaţie au fost suprasubscrise de peste şapte ori, cererea totală ajungând la 735,3 milioane de lei (echivalent cu 165 de milioane de euro), în condiţiile în care valoarea orientativă a ofertei a fost de 100 de milioane de lei, iar 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri, de 16 ori mai mulţi decât cei care au participat la emisiunea din 2015. Pentru a acoperi întreaga cerere, Ministerul Finanţelor a suplimentat emisiunea. Succesul ofertei a fost stimulat în primul rând de dobânda oferită de stat, de 2,15% pe an, peste dobânzile oferite în acest moment de bănci. Un alt avantaj important pentru investitori este faptul că veniturile generate de deţinerea titlurilor de stat nu sunt impozitate, spre deosebire de veniturile din dobânzile bancare, care sunt taxate cu 16%. Pentru a spori atractivitatea titlurilor de stat din emisiunea dedicată centenarului Marii Uniri, Ministerul Finanţelor va organiza o loterie aniversară la scadenţă (în 2018), prin care 100 de persoane care au cumpărat titluri de stat vor câştiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deţinute. În plus, spre deosebire de obligaţiunile emise anul trecut pentru populaţie, titlurile din actuala emisiune vor avea o lichiditate garantată, pentru că vor fi acceptate de către Banca Naţională a României (BNR) drept garanţie (contrapartidă) la licitaţiile repo prin care finanţează băncile. Concret, băncile sunt stimulate să cumpere aceste titluri de la persoanele fizice care vor să obţină numerar înainte de scadenţă, pentru că le pot folosi pentru a se împrumuta de la BNR. Titlurile se tranzacţionează pe piaţa secundară a titlurilor de stat de la bursă, astfel că preţul lor este stabilit de piaţă până la scadenţa din 2018, în funcţie de evoluţia dobânzilor interbancare, inflaţiei sau riscului asociat statului român. Titlurile, scadente în 2018, au o valoare nominală de 100 de lei, iar o singură persoană a putut achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei.

Sursa: adevarul.ro


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 14 august 2016

Actualitate

» Altercație într-o tabără de romi din Napoli. Un român a fost ucis, alţi doi au fost răniţi
» Washington Post: Un hacker care se prezintă drept român a dezvăluit date despre congresmeni democraţi din SUA
» Măsuri drastice pentru şoferii care conduc băuţi
» Prognoză: Secetă pedologică puternică şi extremă în Dobrogea, Crişana, în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei şi Transilvaniei
» Persoanele cu IQ ridicat nu se plictisesc uşor: cum explică cercetătorii constatările studiului
» Ziua Marinei Române 2016. Poliţia de frontieră, alături de Forţele Navale
» CEO va beneficia de investiţii de 21 de milioane de euro pentru modernizarea grupurilor energetice de la Rovinari şi Işalniţa
» Trafic îngreunat pe Valea Prahovei, în ambele sensuri
» Angajări în spitalele din Gorj. Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu Cărbuneşti angajează 11 infirmieri
» Spitalele private au încasat anul trecut din cazarea pacienţilor internaţi în jur de 66 de milioane de euro
» Noi extrageri ale Loteriei Române. Report de peste 2,68 milioane euro la categoria I a jocului Joker
» Fermierii, învăţaţi de medici cum să se ferească de antrax. Cum se manifestă boala şi ce măsuri urgente se iau
» Negocierile cu potenţialii investitori interesaţi de preluarea companiei de stat Oltchim au fost suspendate
» Peste 1.400 de dosare de fraudă în domeniul achiziţiilor publice, în primele şase luni
» Concert RIHANNA la Bucureşti. La ce oră începe show-ul
» Veşti proaste pentru şoferi. Anunţ de ultima oră de la Poliţia Rutieră
» Două cutremure în Vrancea în această dimineaţă
» Titlurile de stat pentru populaţie sunt la mare căutare şi după intrarea în ringul bursier
» Când se dă ceasul înapoi în 2016? Calendarul schimbărilor până în 2020
» Eroii din Primul Război Mondial vor fi comemoraţi de Garnizoana Bacău la Oituz şi Poiana Sărata
» A doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe marţi
» Atelierele de creaţie – oază de bucurie şi creativitate pentru copiii din proiectele World Vision
» Temperaturi negative în România, minus 1 grad la munte
» Atac sângeros: un imam și asistentul său, împușcați mortal în apropierea unei moschei din New York

Sport

» Fotbal / Alb-albaştrii ţintesc victoria cu CSMS Iaşi

Top