Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana

Regele Mihai
Regele Mihai

Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana, informează Agerpres. “Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău”, informează sursa citată.

La funeraliile Reginei Ana vor lua parte principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria, Nicolae Medforth-Mills și Elisabeta Maria Biarneix. La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine. Numele lor vor fi anunțate joi, 11 august. Regina Ana a României a murit pe 1 august într-un spital din Elveția.

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 8 august 2016

Actualitate

» Craiova: Scandal într-un imobil din zona Rotonda
» Regele Mihai nu va participa la funeraliile Reginei Ana
» Curse Delta Air Lines, consemnate la sol din cauza unei probleme informatice
» Consiliul Concurenței verifică modul de majorare a salariilor medicilor
» BNR: Aproape 4.000 de români vor să renunțe la case prin Legea Dării în Plată
» Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri
» Sistemul informatic al DRPCIV, blocat
» Ryanair lansează o promoţie de o zi. Până la 20% reducere pentru mai mult de 2 milioane de locuri
» Român, lovit mortal de un camion în Franţa
» Un doljean este cercetat pentru două infracțiuni la regimul circulației
» Patru români au fost arestaţi la Toulouse pentru trafic de droguri
» Horodniceanu despre ancheta Sky News: Nu excludem o tentativă de discreditare
» Un tir încărcat cu detergent a luat foc pe A1 București – Pitești
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Dolj: Prinşi conducând fără permis
» Câștigul salarial mediu net a urcat la 2.018 lei, în iunie
» Lucrări pe A1 Bucureşti – Piteşti
» Zi de doliu naţional în Macedonia, după furtunile soldate cu 21 de morţi
» Mexic: Zeci de morţi în urma furtunii tropicale Earl
» Recep Erdogan, hotărât să aprobe pedeapsa cu moartea în Turcia pe care o conduce

Local

» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la mare şi la munte

Dolj

» Posturile titularizabile din Dolj, ocupate pe jumătate
» În Centrul Istoric al municipiului Craiova vor avea acces cu maşina doar persoanelor autorizate
» Craiova: Invidia, în dezbatere la Tradem
» Dolj: Tânăr de 19 ani cercetat pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat
» Dolj: Prinşi băuţi la volan
» Dolj: Minori cercetaţi pentru furt calificat
» Medic chirurg de la Spitalul din Filiași, arestat pentru luare de mită
» Polițiști din IPJ Dolj, acuzați că au snopit în bătaie un craiovean
» Întreruperi energie electrică de mâine

Olt

» Olt: Locuință distrusă de flăcări, la Brastavățu
» Olt: Incendiu puternic la Grădinile

Mehedinţi

» Week-end încărcat pentru pompierii mehedinţeni

Vâlcea

» Se repartizează mesele pentru vânzarea de legume, fructe şi flori în noua Piaţă Centrală a Râmnicului
» Vâlcea: Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor

Sport

» JO 2016: Alin Moldoveanu, campion olimpic en-titre, a ratat calificarea în finală la Rio
» JO 2016 – Tenis: Monica Niculescu s-a retras din proba de simplu la Rio
» JO 2016 – Judo: Corina Căprioriu s-a calificat în semifinalele categoriei 57 kg
» RIO 2016: Florin Mergea şi Horia Tecău s-au calificat în sferturile de finală la Jocurile Olimpice
» Comitetul Internaţional Olimpic a adăugat escalada pe lista sporturilor pentru Jocurile Olimpice din 2020
» Baschet (m): Încă un jucător american la SCM-U Craiova
» JO 2016 – Canotaj: Echipajul feminin de 8+1 al României va evolua miercuri în recalificări
» Programul sportivilor români în ziua a 3-a la Jocurile Olimpice
» JO Rio – Judo: Andreea Chițu, doar locul 7
» JO 2016 – Natație: Robert Glință s-a calificat în finală la 100 m spate
» Cătălina Ponor s-a calificat în finala de la bârnă la JO de la Rio
» Spadasinele strâng rândurile pentru proba pe echipe la Rio

Sanatate

» Sindicatele din Sănătate, discuţii cu ministrul Muncii şi al Sănătăţii în legătură cu plata gărzilor
» Cancerul de col distruge viața a mii de românce

Magazin

» Horoscop

Top