Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, la Slatina

 

646x404

 

 

 

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, pentru elevi cu vârste până în 15 ani și jumatate, se desfașoară începând din 24 iunie, până miercuri, 29 iunie, la Slatina. La competiție participă echipe din 19 țări balcanice și țări invitate din întreaga lume.

Concursul efectiv constă în rezolvarea a patru probleme, alese de un juriu internațional, în cel mult 4 ore și jumătate.

Lotul olimpic de juniori al României la Matematică a obținut o medalie de aur și cinci de argint la Balcaniada de Matematică pentru Juniori 2015. Medalia de aur a fost castigată de Theodor Mihai Iliant, elev la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” din Constanța, anunță Ministerul Educației. La Olimpiada Balcanică au participat elevi din 18 țări.

Competiția este organizată în baza unui parteneriat între Societatea de Stiințe Matematice din România și Ministerul Educației, prin Inspectoratul Scolar Județean Olt iar festivitatea de acordare a medaliilor va avea loc în data de 28 iunie la Casa de Cultură din Slatina.România este pentru a treia oară gazda Balcaniadei de Matematică pentru Juniori, în timp ce Slatina a fost aleasă pentru prima oară ca oraş gazdă, (sursa: Adevărul).


Comenteaza acum

Alte stiri

19 septembrie 2016

Olt: Trafic blocat în Slatina din cauza unei ploi torenţiale

Mai multe străzi din municipiul Slatina au fost inundate, azi-dimineaţă, din cauza cantităţii mari de precipitaţii care a căzut într-un timp foarte scurt, poliţiştii şi pompierii făcând cu greu faţă situaţiei, informează Mediafax. Pe strada ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 iunie 2016

Actualitate

» Sănătatea şi Internele au lansat algoritmi şi protocoale pentru medicina de urgenţă
» Scrimă – CE 2016: România a câștigat medalia de bronz în concursul masculin pe echipe la sabie
» Sindicaliștii de la CEO, plimbare la mare pe banii companiei falimentare care concediază 2.000 de oameni
» Jonathan Hill, reprezentantul Marii Britanii în Comisia Europeană, a demisionat
» Mașinile parcate neregulamentar vor fi din nou ridicate. Ce spune proiectul de hotărâre MAI
» Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, la Slatina
» Mai multe tipuri de lapte şi produse lactate din Bulgaria au fost interzise spre comercializare în România
» Lanţ uman pe traseul Craiova-Piteşti: Oamenii cer construirea unei autostrăzi
» Meteorologii mențin și azi codul galben de caniculă
» Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin a fost inspectat de reprezentanţii UEFA în vederea omologării pentru meciuri din Liga Europa
» Ministrul Sănătăţii a hotărât să amâne ordinul prin care se recalcula preţul la medicamente pentru a asigura accesul pacienţilor la tratamente
» Impact Brexit pe piaţa din România: Costul creditelor în lei creşte cu 12% într-o singură şedinţă
» Britanicii divorţează de Uniunea Europeană
» Cartea de weekend: [email protected] de Tatiana Jilavu
» Restaurantele Craiovei de altădată

Dolj

» Tânără în stare gravă după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni
» Ion Prioteasa, un nou mandat de preşedinte la CJ Dolj
» Directoare de la „Filantropia“, condamnată la Judecătoria Craiova
» Cum îi afectează pe doljeni referendumul din Marea Britanie
» Craiova s-a îmbrăcat în ie

Gorj

» Se lucrează la zidurile de sprijin în Defileul Jiului
» A început Festivalul „RomânIA Autentică“

Sport

» Fotbal / Cetate a câştigat, dar Şirineasa a promovat
» Baschet: Antrenorul Vladimir Vuksanovic, încă doua sezoane la SCM-U Craiova
» Handbal: SCM a mai adus două jucătoare străine
» Selecție pentru Europene în curtea antrenorului Joița
» Nume noi la CS Podari
» Tractorul Cetate îşi joacă ultima şansă
» Duminică este Adunarea Generală la AJF Dolj

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Bancul zilei

Opinii

» Brexit: Posibile efecte politice asupra României
» Brexit: căderea din Europa și păcatul originar

Top