16.7 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Neatenția și lipsa experienței și-au spus cuvântul

Craiova: Neatenția și lipsa experienței și-au spus cuvântul

Aseară, în jurul orei 19.00, pe strada Prelungirea Bechetului din Craiova, în timp ce M. Rambo, în vârstă de 18 de ani, din localitate, fără a poseda permis de conducere, conducea un autoturism, în dreptul Staţiei de Apă Făcăi, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de B. Mugurel, în vârstă de 28 de ani, din comuna Mârşani, județul Dolj.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui N. Valter, în vârstă de 19 de ani, din Băileşti, Dolj şi A.C., de 17 ani, din Craiova şi vătămarea corporală uşoară a șoferului vinovat de producerea accidentului şi a lui C. Stela, în vârstă de 24 de ani, din Craiova, toți pasageri în primul autoturism. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au efectuat primele cercetări, totodată cei doi șoferi fiind testaţi cu aparatul etilotest, în cazul lui tânărului de 18 ani rezultând o valoare de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat , fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală și se continuă cercetările în conformitate cu prevederile legale pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis pentru nicio categorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS