14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme mai rece decât în mod normal vineri şi sâmbătă

Vreme mai rece decât în mod normal vineri şi sâmbătă

Valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi va ploua – ziua în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei şi zona de munte, iar după-amiaza şi în cursul nopţii, în Banat, Oltenia, nordul şi centrul Moldovei şi izolat în restul teritoriului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vineri, valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi va ploua – ziua în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei şi zona de munte, iar după-amiaza şi în cursul nopţii, în Banat, Oltenia, nordul şi centrul Moldovei şi izolat în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice. Vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări, în prima parte a intervalului, în estul, sud-estul şi centrul teritoriului, la munte, dar trecător şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 …16 grade în depresiuni şi pe litoral, până în jurul a 23 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 12 grade, uşor mai mici în estul Transilvaniei.

La munte, cerul va fi temporar noros şi va ploua îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi vor fi posibile căderi de grindină. La altitudini mai mari precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative.

Sâmbătă, valorile termice vor fi mai scăzute decât cele normale pentru prima decadă a lunii mai, în toată ţara. Maximele se vor încadra între 12 şi 22 de grade, iar minimele între 4 şi 12 grade. În regiunile sudice şi de răsărit, la deal şi la munte, cerul va avea înnorări accentuate şi va ploua, mai ales în cursul zilei. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi astfel de manifestări, pe arii restrânse, îndeosebi după amiaza şi la începutul nopţii. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

În zona montană, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, mai ales în cursul zilei, cu deosebire în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În zona înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele înregistrate în intervalul anterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS