17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia participă la cea de-a XXIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino

România participă la cea de-a XXIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino

În perioada 12-16 mai 2016 va avea loc cea de-a XXIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino. Tema ediției din acest an este Visioni/Viziuni. Conform unui concept nou, ”oaspete de onoare” este cultura unei țări, iar anul acesta este selectată cultura țărilor arabe, sub titlul: Le culture arabe ospiti al Lingotto: la letteratura come patria condivisa.
Pentru al optulea an consecutiv, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și prin Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează participarea țării noastre la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand național intitulat La Romania incontra le culture del mondo/ România întâlnește culturile lumii, scrie Hotnews.
Pe toată durata salonului, în Sala România vor avea loc, atât evenimente literare românești, cât și alte manifestări de gen propuse de organizatorii salonului. Ținând cont de faptul că anul acesta se aniversează 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și 120 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și-a propus să marcheze aceste momente printr-o grafică specială dedicată celor două mari personalități române, grafică ce va decora interiorul Sălii România.

Sala România va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Brașov; un spațiu destinat evenimentelor literare; o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International, unul dintre partenerii media tradiționali ai participării României la Salonul de Carte și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia.
La manifestări vor participa circa patruzeci de invitați, români și italieni, aparținând unor domenii variate, reprezentative pentru profilul manifestării: scriitori, romaniști, traducători de literatură română în limba italiană, istorici, jurnaliști, critici literari și reprezentanți ai unor edituri italiene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS