9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 600.000 de migranți și refugiați au ajuns în Europa în acest an prin Mediterana

Peste 600.000 de migranți și refugiați au ajuns în Europa în acest an prin Mediterana

Peste 600.000 de migranți și refugiați au ajuns în Europa prin Marea Mediterană în 2015 și mai mult de 3.100 au murit sau sunt dați dispăruți, a anunțat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), relatează AFP, potrivit Agerpres.

În acest an, în total, peste 613.000 de migranți și refugiați au traversat Marea Mediterană: circa 34.720 au ajuns în Grecia și alții 137.000 în Italia, potrivit OIM.

Conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), majoritatea celor care au sosit sunt sirieni. În Grecia, sirienii reprezintă 69% dintre cei care au ajuns pe teritoriul său. Un purtător de cuvânt al UNHCR, Adrian Edwards, a declarat că luna octombrie a fost mai liniștită decât luna septembrie, cu excepția ultimilor două zile, odată cu sosirea în Grecia a circa 70-80 de bărci pe zi. Miercuri, 85 de nave au sosit pe insula greacă Lesbos, prima etapă în Europa a unei mari părți a imigranților care vin din Turcia. „Creșterea (numărului de ambarcațiuni) ar putea fi rezultatul unei îmbunătățiri temporare a condițiilor meteo, în graba lor înainte de venirea iernii, și a temerii că frontierele europene ar putea fi în curând închise”, a explicat Edwards, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva. La rândul său, un purtător de cuvânt al Unicef, Christophe Boulierac, a subliniat faptul că ploaia și frigul reprezintă una dintre principalele provocări pentru migranți și refugiați, în special la sosirea lor în Balcani.

În septembrie, între 4.000 și 6.000 de persoane au intrat în fiecare zi în Grecia, conform Unicef, cu o cifră record de 9.000 de sosiri pe 9 octombrie. Boulierac a atras atenția asupra necesității de a stabili o ‘bază de date mai solidă’ privind copii care sosesc în prezent în Europa.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS