14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGabriel Oprea propune majorarea pedepselor pentru ultraj cu două treimi

Gabriel Oprea propune majorarea pedepselor pentru ultraj cu două treimi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat, la iniţiativa ministrului Gabriel Oprea, un proiect de modificare a Codului Penal, în aşa fel încât agresiunile împotriva poliţiştilor, jandarmilor sau magistraţilor să fie majorate cu două treimi, potrivit Mediafax.

Proiectul vizează modificarea a două articole din Codul Penal, respectiv articolul 257 – Ultrajul şi articolul 279 – Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului. Conform iniţiativei legislative, faptele comise asupra unui poliţist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în timpul serviciului sau „în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi”. Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. “Evenimentele înregistrate în ultimul timp, cât şi analizele pe care le-am făcut cu structurile de specialitate ale MAI, mă determină să am această iniţiativă. Susţin cu tărie că cei care reprezintă autoritatea statului trebuie să fie respectaţi şi mai bine protejaţi de lege”, a afirmat Gabriel Oprea.

Acestă propunere a lui Gabriel Oprea vine în contextul în care un poliţist a fost accidentat intenţionat cu maşina de un cetăţean turc, iar acum se află în stare gravă la spital.

Proiectul a fost înaintat Ministerului Justiţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS