Atena a trimis la Bruxelles o nouă listă a reformelor pe care intenţionează să le facă în lunile viitoare

Presat de nevoia de a obţine cât mai repede posibil finanţare europeană pentru a-şi plăti datorii ale căror scadenţe sunt în următoarele zile, guvernul elen a trimis miercuri la Bruxelles o nouă listă , mai completă şi mai detaliată a reformelor pe care plănuieşte le pună în aplicare în perioada imediat următoare.

Tsipras promite un efort concentrat îndeosebi asupra măsurilor fiscale

În ciuda eforturilor evidente ale guvernului Tsipras de a furniza un document mai precis, însoţit de cifre convingătoare, propunerile sale, dezvăluite miercuri de “The Financial Times”, includ lansarea unei acţiuni care ar putea aduce anul acesta la buget între 4,6 şi 6,1 miliarde de euro. După cum se vede, guvernul elen se concentrează îndeosebi asupra creşterii veniturilor din taxe şi impozite. Lupta împotriva evaziunii fiscale, în special prin “exploatarea” listelor de evazionişti, ar putea aduce anul acesta între 725 şi 875 milioane de euro, iar anul viitor chiar 1 miliard de euro.În urmă combaterii contrabandei cu ţigări şi alcool, guvernul ar putea obţine 250 până la 400 milioane euro. Lupta împotriva fraudelor la TVA şi a economiei gri ar putea aduce în acest an mai bine de 1 miliard de euro. Este avută în vedere îmbunătăţirea colectării impozitelor asupra veniturilor şi arieratelor fiscale ce păgubesc statul cu 75 miliarde de euro anual. Un impozit pe jocurile în linie, o prelevare de 20% asupra publicităţii televizate, recum şi o majorare a taxelor asupra produselor de lux ar putea aduce la buget câteva sute de milioane suplimentare.

Ce reclamă europenii ?


Din totdeauna, la negocierile purtate cu guvernul Tsipras, europenii au cerut reformarea sistemului de pensii, o flexibilizare a pieţei muncii şi o armonizare a taxei TVA în insulele greceşti, care în prezent beneficiază de numeroase derogări şi reduceri de taxe. Rămânând, însă, credincios promisiunii din campania electorală de a pune capăt politicilor de austeritate şi de a găsi o soluţie la criza umanitară, documentul guvernului grec prevede, în continuare, spre nemulţumirea creditorilor europeni, revenirea la cea de a 13 -a indemnizaţie anuală pentru pensionarii cu pensii extrem de mici, ceea ce va costa statul elen 600 milioane de euro anual. În privinţa pieţei muncii, reforma în aceste domeniu înseamnă , în accepţiunea Atenei, lupta împotriva lucrului la negru, restabilirea convenţiilor colective şi majorarea progresivă a salariului minim. Experţi de la Bruxelles sunt foarte pesimişti astfel de măsuri şi reforme vor fi acceptate de Eurogrup, de Comisia Europeană, de Consiliul European, de ceilalţi membri ai UE care respectă tratatele europene semnate la aderarea la Uniune.

Ce concesii face guvernul grec

Documentul trimis la Bruxelles conţine totuşi unele concesii ale guvernului elen faţă de creditori. Astfel, toate contractele de privatizare vor fi onorate şi procedurile în desfăşurare vor fi duse la bun sfârşit. Vânzările respective ar urmă aducă anul acesta la bugetul de stat 1,5miliarde de euro. În total, aceste anasambluri de măsuri va permite anul acesta o creştere economică de 1,4% şi un excedent primar între 3,1 şi 3,9% din PIB. Un obiectiv ambiţios, ce depăşeşte cifra iniţială de doar 3%. Surse din Bruxelles au aflat însă nici această listă de reforme, însoţită de cifre ce dau speranţe încă din acest an Grecia ar putea evita ieşirea din incapacitatea de plată, nu-i mulţumeşte pe toţi membrii Eurogrupului (miniştrii de Finanţe ai ţărilor zonei euro), mai exact pe principalii creditori ai Greciei.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 2 aprilie 2015

Actualitate

» Dosarul “Mită la PSD”: Bunea şi Niculae, închisoare cu executare
» Ministrul Agriculturii: Vom acorda plăți complementare pentru anumiți fermieri
» A fost descoperită a doua cutie neagră a avionului prăbuşit în Franţa
» Asigurătorii RCA vor plăti către FPVS o contribuţie de 2% din încasări, dublu faţă de 2014
» Spania: Un român a fost arestat după ce a încercat să-şi vândă copilul cu 5.000 de euro
» Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru staţionarea de trupe şi armament din comandamentele NATO
» Radu Mazăre, arestat preventiv pentru luare de mită
» Darius Vâlcov a fost arestat preventiv
» Un român a murit, iar doi sunt dispăruţi după scufundarea unui pescador în Marea Adriatică
» Prognoza meteo pentru vineri

Local

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Olt: Mihaela Stana, primar interimar al Slatinei
» Olt: Campanie de conservare a biodiversităţii, în Pădurea Seaca Optășani

Dolj

» Craiovenii au loc de grătar tot în păduricea de conifere
» Ce-au avut și ce-au pierdut salariații Termo
» Timbrul fiscal – o birocrație inutilă
» Portret de dascăl – Vasile Roşu: „Realizările şi amintirile sunt lingourile mele de aur“
» Funcţionari prinşi cu şpagă în euro, peşte, ouă şi o curcă
» Calea București, oficial pe mâna constructorilor
» Liceenii craioveni și arta fotografică
» Filarmonica „Oltenia“, a doua casă pentru Rozalia Pataki
» Cetățenii Zonei Metropolitane, consultați pe net: Cum puteți contribui la un transport modern și durabil?
» Varujan Vosganian: Românii nu au o carte identitară
» Un cercetător al Institutului de Fizică de la Universitatea din Kassel susţine o prelegere la Universitatea din Craiova
» Liceenii craioveni și arta fotografică
» Craiova: Biblioteca Judeţeană organizează lansarea unei cărţi de poezii

Gorj

» Oraşul lui Brâncuşi, în competiţie cu Boston
» 13 reţinuţi pentru fraude informatice şi furt
» Despăgubiri pentru un tânăr care a stat după gratii
» O nouă licitaţie pentru reabilitarea sediului Primăriei Târgu Jiu
» Utilajele de deszăpezire au revenit la Rânca
» Gorj: Fiica lui Ţundrea nu renunţă la despăgubirile de 12 milioane de euro
» Moaştele Sfântului Ioan cel Milostiv, în Gorj
» Gorj: Tineri depistaţi cu etnobotanice

Sport

» Alexandra Marinescu, start în Formula 4
» Campionatul Naţional de semimaraton, în Bănie
» Doroftei vrea să aducă „Centura de Aur“ la Craiova
» SCM-U a încheiat sezonul pe locul 11
» CS Universitatea, gata să „topească“ Oțelul
» Filieșenii i-au pus gând rău „Bătrânei Doamne“
» Naicu: Sperăm să spargem gheața!
» Fotbal – FCSB va juca finala Cupei României cu Universitatea Cluj
» CS Universitatea Craiova pleacă în Moldova pentru victorie
» Leonard Doroftei: Vreau să aduc “Centura de Aur” la Craiova
» Fotbal – Alb-albaștrii vor victoria la Galați

Sanatate

» Ministerul Sănătății: S-au furnizat 52.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni

Educatie

» Elevii români copiază, chiulesc şi întârzie mai puţin decât cei din alte ţări

Magazin

» O femeie de 100 de ani a sărit cu paraşuta
» Horoscop
» Bancul zilei

Top