18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateParlamentul European analizează stadiul progreselor din ţările Balcanilor de vest pe drumul lor spre integrarea în UE

Parlamentul European analizează stadiul progreselor din ţările Balcanilor de vest pe drumul lor spre integrarea în UE

Parlamentul a votat miercuri rezoluţiile prin care a evaluat progresele reformelor în Serbia, Kosovo, Muntenegru şi în Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei. Eurodeputaţii au relevat provocările continui pe care le ridică statul de drept, corupţia, discriminarea, ritmul reformelor structurale şi polarizarea vieţii politice.

Serbia continuă drumul spre UE

Parlamentul a salutat, în rezoluţia adoptată, angajamentul noului guvern sârb faţă de procesul de integrare în UE şi abordarea constructivă a acestuia în relaţiile cu vecinii. Procesul de aderare trebuie să fie, totuşi, mai inclusiv şi transparent, se arată în text. Serbia trebuie să facă mai mult pentru reforma justiţiei, pentru creşterea transparenţei privind proprietarii media şi pentru alinierea politicii sale externe şi de securitate cu cea a UE, mai ales în ceea ce priveşte Rusia, au mai spus deputaţii.
„2014 a fost un an important pentru Serbia, având în vedere că au fost începute negocierile de aderare. Durata lor va depinde de capacitatea Serbiei de a face progrese susţinute în domenii cheie, cum ar fi statul de drept, guvernanţă economică şi normalizarea relaţiilor cu Kosovo. Sunt convins că acest progres poate fi făcut. „Trenul de la Belgrad este pe drumul cel bun spre Bruxelles”, a spus raportorul PE pentru Serbia, David McAllister (PPE, DE).

Kosovo – redemararea reformelor

Depăşirea celor şase luni de blocaj politic în Kosovo subliniază nevoia urgentă de a continua drumul european şi de a redemara reformele necesare, spun deputaţii. Statul de drept, independenţa justiţiei şi măsuri efective anti-corupţie trebuie să fie printre priorităţile noului guvern, arată Parlamentul, cerând adoptarea în prima parte a anului 2015 a deciziei de semnare a Acordului de stabilitate şi asociere cu Kosovo, ceea ce ar putea da un impuls puternic reformelor.
„Votul de astăzi cu o majoritate largă arată sprijinul puternic pentru un viitor european al Kosovo. UE trebuie să accelereze procesul de liberalizare a vizelor pentru Kosovo, iar guvernul de la Priştina trebuie să facă paşi concreţi pentru a oferi cetăţenilor săi un viitor într-o ţară prosperă. Am făcut din nou un apel clar către cele cinci state membre UE să recunoască statul Kosovo”, a spus raportorul Ulrike Lunacek (Verzi/EFA, AT).

Muntenegru – conducere responsabilă

Deputaţii salută progresul Muntenegru şi subliniază situaţia să actuală că singura ţară din regiune care a deschis şi închis provizoriu toate capitolele de negociere, subliniind, totodată, responsabilitatea pe care o implică această stare de fapt. Deputaţii salută deplina aliniere a Muntenegru la Politica Comună Externă şi de Securitate a UE, subliniind că sunt încă necesare progrese în lupta împotriva corupţiei, asigurarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie şi a mass media.
„Rezoluţia reflectă o imagine corectă a Muntenegru, salutând progresele sale şi oferind recomandări acolo unde sunt necesare ameliorări. Angajamentul Muntenegru faţă de procesul de aderare la UE este puternic şi va fi important din punct de vedere politic să se menţină un sprijin transpartinic. Acquis-ul comunitar stabileşte indicatori duri pentru aderare dar, după părerea mea, Muntenegru rămâne pe drumul cel bun”, a spus raportorul Charles Tannock (ECR, UK).

Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei insistă în continuare să fie acceptată în comunitatea europeană

Deputaţii cer- prin rezoluţia adoptată miercuri- pentru a noua oară Consiliului European să stabilească fără întârziere o dată pentru începerea negocierilor de aderare cu Skopje, altfel riscând să afecteze credibilitatea politicii de extindere a UE. Şefa diplomaţiei europene trebuie să prezinte noi iniţiative pentru depăşirea blocajului legat de numele acestei ţări şi să faciliteze dialogul pentru a depăşi climatul politic polarizat din ţară, spun deputaţii. Guvernul şi opoziţia trebuie să-şi unească forţele pentru accelerarea agendei europene şi să asigure o cooperare politică constructivă, se arată în rezoluţia PE.
”Votul de astăzi arată sprijinul nostru deplin pentru perspectiva europeană a Macedoniei. Este momentul pentru Consiliul European să dea undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare, iar Macedonia şi Grecia să găsească o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi privind numele acestei ţări. O Macedonie stabilă şi prosperă este în interesul vecinilor săi şi al întregii Europe”, a spus raportorul Ivo Vajgl (ALDE, SL).

Cele patru rezoluţii au fost adoptate prin ridicare de mână.

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS