Hrebenciuc, Adam şi Chiuariu, trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale de păduri



Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, potrivit Hotnews. Dosarul a fost înregistrat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă nu a primit deocamdată un termen de judecată.

În dosarul retrocedării ilegale de păduri sunt arestaţi fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza şi judecătorul Lorand Andras Ordog. În detenţie a fost, până în seară zilei de 22 decembrie 2014, şi fiul lui Hrebenciuc, Andrei, însă, după judecarea contestaţiei sale faţă de prelungirea măsurii preventive, instanţa supremă a decis acesta fie cercetat în arest la domiciliu. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţă banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit între în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure, scrie Hotnews.

Procurorii DNA susţin în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uta, de la Tribunalul Covasna, pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea . Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău.

Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior şi de alte persoane, ce urmarea obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei, pentru a urgenţă punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.

În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam şi lui Paltin Sturdza -i va determina pe funcţionarii publici care trebuiau îl pună în posesie pe Sturdza şi elibereze titlul de proprietate pentru terenul de 43.227 de hectare – printre care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asau, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva – urgenteze îndeplinirea actelor sau nu se formuleze plângeri în instanţa împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor sale, bani sau alte foloase, au precizat procurorii.


Hrebenciuc mai este acuzat , începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu -i transmită “mesaje obligatorii” directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în acelaşi partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădureÎn dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

De asemenea, DNA a anunţat, pe 10 ianuarie, senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, este urmărit penal în acest dosar şi se află sub control judiciar timp de 30 de zile. Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat. Chiuariu ar fi cerut 2 milioane de euro de la Paltin Sturdza intervină la prefectul de Bacău. Chiuariu ar fi cerut 2 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, “cu scopul de a-i determina pe aceştia fie urgenteze, fie şi îndeplinească în mod defectuos (ex. nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.

 


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 22 ianuarie 2015

Actualitate

» Inspectorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă ANAF şi şefii din şase direcţii, înlocuiţi din funcţii
» CSM a înaintat preşedintelui Iohannis propunerea numirii Mirelei Popescu în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a ÎCCJ
» “Fii vocea cartierului tău!”, în Bariera Vâlcii
» Procurorii DNA au dispus urmărirea penală pentru încă şase persoane în dosarul lui Toni Greblă
» Au învins azerii la scor de neprezentare
» Certificatul se schimbă în carnet de producător
» Procurorii au clasat dosarul Flota, în care Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare
» Hrebenciuc, Adam şi Chiuariu, trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale de păduri
» Medicii cer autorităţilor să compenseze intervenţiile chirurgicale în obezitatea morbidă
» Cursul francului elveţian a atins un nou maxim istoric
» Deputaţii Lucian Şova şi Iulian Iancu, audiaţi la DNA, în dosarul lui Toni Greblă
» CCR: Judecătorii Curţii pot fi urmăriţi penal fără încuviinţare, dar nu pot fi arestaţi/trimişi în judecată decât cu aprobare

Publireportaj

» CJ Dolj a inaugurat noul centru zonal de pregătire pentru protecţia civilă

Local

» Trei dintre traficanţii de minore din Olt, reţinuţi pentru 24 de ore
» Olt: O femeie a murit într-un accident de muncă la Alro Slatina
» Muzeul Judeţean Olt sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române
» Mehedinţi: Incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Orşova

Dolj

» „Fii vocea cartierului tău!“: Bariera Vâlcii – trei ore de discuții cu reprezentanții municipalității (I)
» Minunea de la Prefectura Dolj
» Termoficare privată la Craiova?
» Elevii de la Liceul Auto au început practica în service
» Banca i-a deschis cont curent fără ca el să știe
» Polițiștii au dat iama în funcționarii de la Impozite și Taxe
» Accident violent pe bulevardul Carol I
» UPDATE: Mandate de reţinere pentru mai multi angajaţi şi foşti angajaţi ai Direcţiei Impozite şi Taxe
» Atenţionare de ceaţă densă pentru trei judeţe ale Olteniei
» Craiova: Trei spectacole pentru copii la Teatru Colibri
» Percheziții la Impozite și Taxe
» Cu note mari, dar fără loc la catedră
» Prefectul de Dolj a semnat încheierea mandatului primarilor din Bechet şi Argetoaia
» Mehedinţi: Elevii spun “Nu!” delincvenţei
» Craiova: Accident violent pe bulevardul Carol I
» “Don Pasquale” pe scena Operei Române Craiova
» Craiova: Biblioteca Judeţeană îi celebrează pe marii clasici ai literaturii române
» UPDATE – Lia Olguţa Vasilescu: Le-am dat nota 1 la evaluare angajaților cercetați
» 24 de şoferi doljeni au rămas fără carnet într-o singură zi
» Craiova: Loredana Groza concertează la Teatrul Naţional

Gorj

» Cabanierii din Rânca, supărați că nu sunt consultați despre problemele zonei
» Elevi din Turceni, probleme cu vaccinul antitetanos
» Judecătorul CCR, Toni Greblă, urmărit penal pentru trafic de influenţă de procurorii DNA

Sport

» Handbalistele continuă pe două fronturi
» Cine a fost cel mai productiv mijlocaș în tur pentru CSU?
» Volei (m): SCM-U Craiova a luat un set echipei Trentino, dar a fost eliminată din Cupa CEV
» Postul de director la SCM Craiova, scos la concurs
» Fotbal – Topul celor mai bogate cluburi din lume

Sanatate

» Copiii cu leucemie, victimele nepăsării
» CNAS: Peste 3,8 milioane de pacienți au inițializat dosarul electronic de sănătate

Magazin

» Horoscop
» Un octogenar a câştigat 326 de milioane de dolari la o loterie din SUA
» Bancul zilei

Top