11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurtea Constituţională: Legea securităţii cibernetice este neconstituţională

Curtea Constituţională: Legea securităţii cibernetice este neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că Legea securităţii cibernetice este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea deputaţilor PNL, care au reclamat că actul normativ limitează dreptul la viaţă privată digitală, potrivit Mediafax.

Plenul Curţii Constituţionale a analizat miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii privind securitatea cibernetică, obiecţie formulată de un 69 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind securitatea cibernetică a României este neconstituţională, în ansamblul ei. „Curtea a reţinut că întregul act normativ suferă de deficienţe sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, precum şi sub aspectul respectării procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, elemente de natură a determina încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, şi a prevederilor art.119 din Legea fundamentală, referitoare la atribuţiile CSAT”, se arată într-un comunicat de presă al CC.

De asemenea, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în articolul 1, alineatele 3, 4 şi 5 referitoare la principiul statului de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv principiul legalităţii, în articolul 21, alineatele 1 şi 3, referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în articolul 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi în articolul 28 referitor la secretul corespondenţei, din perspectiva lipsei garanţiilor necesare respectării acestor drepturi, precum şi în articolul 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS