Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Foto: cerceteaza.com
Foto: cerceteaza.com

Astăzi, 15 ianuarie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea cel mai mare poet român sau poetul național al României, Mihai Eminescu. Eminescu s-a născut la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti.

La 25 februarie 1866 Eminescu debuta în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană. Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens. În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.


Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.




Comenteaza acum

Alte stiri

28 iulie 2017

Bancul zilei

Un poet se plimbă printr-un parc imens, afundat în gândurile sale, când, deodată, din spatele unei tufe de flori superbe apare o faţă extraordinar de frumoasă. Deodată, inspirat de minunata apariţie, decide să-i scrie o poezie acolo, pe loc. ...

Sumarul ediției de joi, 15 ianuarie 2015

Actualitate

» Vasile Buz la 80 de ani: Poveste de viață în culori
» Războiul medicamentelor – iscusita manevră a ministrului Bănicioiu
» Investiţiile în educaţie sunt esenţiale pentru combaterea efectelor crizei economice
» Trei persoane și-au pierdut viața într-o operațiune antitero la Bruxelles
» Zeci de persoane protestează la BNR faţă de creşterea record a francului elveţian
» Senatorul Tudor Chiuariu, urmărit penal în dosarul retrocedării a 6.000 de hectare de pădure
» Preşedintele Iohannis: Aderarea la zona euro, un deziderat al României şi al românilor
» Părțile implicate într-un proces pot primi încheierile de ședință și hotărârile în format electronic
» Oameni tot mai puţini, dar cu simţul umorului
» Imnul Colegiului “Carol I”, premiat
» “Spargerea”, la Teatrul Naţional din Craiova
» Noul Regulament şcolar, nu este pe placul sindicatelor şi elevilor
» Aproximativ 150.000 de persoane au credite în franci eleveţieni

Local

» Autorii unor furturi, identificaţi de poliţiştii mehedinţeni
» Vâlcea: Paznicii au fost verificaţi de poliţişti
» Tudose: Oltchim trebuie reorganizat înainte de privatizare
» Mehedinţi: Amenzi de peste 50.000 de lei au fost aplicate de poliţişti într-o zi
» Razii în municipiul Râmnicu Vâlcea
» Percheziţii la Dârvari
» Mehedinţi: Patru indivizi ridicaţi în urma unor percheziţii la Dârvari

Dolj

» Război pe Târgul Municipal Zilnic din Craiova
» CEO funcţionează cu 11 grupuri energetice din 12
» Sufrageria de sub pasaj, la a doua strigare
» Recon construiește Centrul de Agrement și Sport
» Afacerea „Imprimeria Oltenia“, preț confidențial
» Tot mai mulţi copii din Dolj renunţă la şcoală
» Elevi şi profesori din Carol I – câştigători la Expoziţia „Învingător prin artă“
» „Spargerea“, la Naționalul craiovean
» Fost primar, condamnat pentru fraudarea fondurilor europene
» Craiova: Expoziţia de pictură “Daimon-eidolon” la Casa de Cultură “Traian Demetrescu”:
» Craiova: Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei îl prezintă pe Galileo Galilei
» Melomanii craioveni se întâlnesc la Biblioteca “Aman”
» Cum mai bate inima cardiologiei craiovene
» A intrat în stâlp cu mașina pe care voia s-o cumpere

Gorj

» Şefi noi la facultăţile UCB
» Escrocherii cu locurile de muncă în Spania

Mehedinţi

» Îmbulzeală la produse de bricolaj

Sport

» AJF oferă mingi echipelor din Dolj
» Podărenii s-au reunit și se antrenează de mâine
» Pârvulescu anunță transferuri în scurt timp
» Noua Craiova, victorioasă, după 53 de zile de „secetă“
» Fotbal – Manchester United a încetat colaborarea cu un scouter pentru afirmaţii rasiste la adresa românilor şi bulgarilor
» Moral bun după victoria cu Priștina
» Fotbal – Juniorii CSU Craiova vor susține amicale cu bulgarii de la Ludogorets
» Cârţu: Amicalele ne vor ajuta să revenim în formă

Sanatate

» Clinica de Cardiologie se chinuiește cu aparatură veche

Magazin

» Horoscop
» O monedă rară de un cent, vândută la licitaţie cu aproape 2,6 milioane de dolari
» Bancul zilei
» Nominalizările la premiile Oscar 2015

Top