6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRata de absorbţie a fondurilor europene, aproape 52% la 30 decembrie 2014

Rata de absorbţie a fondurilor europene, aproape 52% la 30 decembrie 2014

(Foto: expresul.com)
(Foto: expresul.com)

Rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81% la data de 30 decembrie 2014, a anunţat Ministerul Fondurilor Europene (MFE) printr-un comunicat. Potrivit acestuia, rata de absorbţie curentă este de 6 ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 și de 3,5 ori mai mare decât la sfârșitul anului 2012. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro, iar suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile și rambursările. „Anul 2014 a confirmat că România obține performanțe. Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%, în condițiile în care planul de guvernare prevede atingerea unui nivel de 50-80% la sfârșitul anului 2015. O altă realizare: pentru al doilea an consecutiv, ţara noastră nu a pierdut nici un euro din fondurile aferente celor șapte programe operaționale! Și o a treia performantă remarcabilă: sumele încasate de România de la Comisia Europeană în perioada 2013 – 2014 sunt cu 236% mai mari decât cele încasate în perioada 2007 – 2012, creștere care o situează pe primul loc în UE”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Ministrul a precizat că anul 2015 este ultimul în care mai putem atrage fondurile UE pentru perioada 2007 – 2013, de aceea în acest an „ritmul de absorbție a fondurilor europene trebuie să fie mult mai alert pentru ca România să atragă cât mai mulți bani din suma alocată”

În perioada 2013 – 2014, România a încasat 6,42 miliarde de euro de la Comisia Europeană, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în perioada 2007 – 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS