Tradiţii şi obiceiuri pentru Ajunul Crăciunului

ajun

Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.

Dezlegarea la mâncăruri de dulce se dă a doua zi (25 decembrie), în ziua sărbătorii Crăciunului, după Sfânta Liturghie. De aceea și colindătorii sunt primiți în această seară cu mâncăruri de post. După ceasul prânzului, spre seara, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima data cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.


În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor “Scutecele lui Iisus”. Cu faină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apa cu miere sau zahăr) și se presară cu nucă măcinată. În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului, potrivit agerpres.ro. Tot în ultima zi a Postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vesti marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiție, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba în afara zidurilor bisericii. Precum odinioară făcea crainicul, părintele anunță o mare veste, singurul lucru nou sub soare: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu!




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

19 iulie 2017

Bancul zilei

Dumnezeu îl trimite pe Sf. Petru să vadă ce fac studenţii de la diferite facultăţi. Se întoarce Sf. Petru şi dă raportul: – Studenţii de la Medicină învaţă pe rupte. – Studenţii de la ASE învaţă pe rupte. – Studenţii

Sumarul ediției de miercuri, 24 decembrie 2014

Actualitate

» Ucraina merge către NATO, Rusia ameninţă
» Rusia încearcă explicaţii în legătură cu doborârea avionului Boeing 777
» Anul 2014, negru pentru administraţia publică locală: 17 preşedinţi de Consilii județene şi zeci de primari au probleme cu DNA pentru acte de corupţie
» Starea pârtiilor din România, înainte de Sărbătorile de iarnă
» Neînţelegeri între Romgaz şi grupul InterAgro
» Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Crăciun: “Voi face tot ca familiile să se reunească în mandatul meu”
» Tradiţii şi obiceiuri pentru Ajunul Crăciunului
» Vremea se va răci după Crăciun
» 12,3 milioane de lei pentru biserici
» Cutremur de 3,9 grade pe scara Richter, în Vrancea
» Români, printre zeci de turişti străini blocaţi de inundaţiile din Malaysia
» Viktor Orban acuză SUA de amestec în afacerile interne ale unor ţări din Europa Centrală

Local

» Mehedinți: Aproape 300 de polițiști vor asigura ordinea publică de Crăciun
» Mehedinți: Tradiția pițărăilor de la Isverna

Dolj

» 2015 în comuna Murgaşi 
» Fură statul chiar și cu casa de marcat
» Ce servim la masa de Crăciun ?
» 2014, un an bun pentru Aeroportul din Craiova

Mehedinţi

» Mehedinţi: Crăciun în containere

Sport

» Fotbal – FC Barcelona intenţionează să-i prelungească înţelegerea lui Neymar până în 2020
» Urări pentru suporteri
» Fotbal – As: Contra a semnat contractul cu Guangzhou
» Formula 1 – Haas F1 a achiziţionat fabrica echipei Marussia
» Baschet (m): SCM-U Craiova a pierdut pe terenul penultimei clasate
» Fotbal – Reghecampf l-a învins pe Piţurcă în Cupa Prinţului

Magazin

» Legenda lui Moș Ajun și a fratelui său, Moș Crăciun
» Horoscop

Top