11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate13 Septembrie - Ziua Pompierilor

13 Septembrie – Ziua Pompierilor

http://www.youtube.com/watch?v=IeR7yQQRtVY

Timp de trei zile, înainte de aniversarea Zilei Pompierilor de pe data de 13 septembrie, craiovenii au putut vedea autospecialele și echipamentele pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, care au fost expuse pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu“. Vineri, pompierii doljeni au prezentat și o serie de exerciţii demonstrative, iar la eveniment au participat și voluntarii Centrului de Educare Canină Craiova, cu partenerii patrupezi ai pompierilor doljeni.
Autospeciala pentru intervenții la accidente colective și calamități, autospeciala de transport victime multiple, barca de salvare a scafandrilor, o ambulanță SMURD, echipamentele echipei pirotehnice, au fost prezentate craiovenilor din nou, vineri, de pompierii din cadrul ISU Dolj. Cei mai încântați de autospecialele și echipamentele pompierilor doljeni au fost copiii, care au avut ocazia să se urce într-o autospecială sau într-o ambulanță SMURD. De asemenea, la evenimentul de vineri, pompierii au venit în fața craiovenilor cu exerciții demonstrative, cum ar fi salvarea persoanelor de la înălțime cu ajutorul pernei pneumatice ori salvare de la înălțime pe cordițe.  
La prezentarea făcută de pompierii doljeni a participat și o grupă a Centrului de Educare Canină Craiova, partener al ISU Dolj. „Ceea ce vedem astăzi este grupa mică, care este la prima prezentare de acest gen. Este o grupă destul de interesantă, cu exemplare de Ciobănesc German (Cenzo), un Saint-Bernard frumos (Steluță), încă un Ciobănesc German (Sasha) și un Labrador (Neky), care face parte din lotul care a câștigat titlul de vicecampion mondial al câinilor de căutare și salvare ce a avut loc în Italia în acest an. O să prezentăm exerciții de urmă, mai exact căutarea unor persoane dispărute și căutarea pe suprafață“, a precizat, pentru GdS, preşedintele Centrului Naţional de Educare Canină, Liviu Ionescu.
Pompierii doljeni și-au prezentat tehnica cu ocazia Zilei Pompierilor, care se aniversează în fiecare an pe data de 13 septembrie.
„În ultimele trei zile, pe esplanada Teatrului Național Craiova, ISU Dolj a prezentat ateliere de lucru cu tehnica din dotarea unității. Acestea sunt activități premergătoare festivităților care vor avea loc pe 13 septembrie, cand sărbătorim 166 de ani de la bătălia din Dealul Spirii“, a declarat maior Adrian Sandu din cadrul ISU Dolj.
Anul acesta se împlinesc 166 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, unde, pe 13 septembrie 1848, cei 150 de pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au respins atacul trupelor de ocupaţie otomane. Bătălia din Dealul Spirii a rămas în istorie ca un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848, motiv pentru care data de 13 septembrie a fost aleasă drept zi aniversară a acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS