17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePăpușile ocupă strada

Păpușile ocupă strada

Parade cu păpuși supradimensionate și animație stradală, 40 de reprezentații susținute de peste 15 trupe de la teatre din țară și companii private – în parcuri, în centrul Criovei și în cartiere –, ateliere de creație, proiecții de filme de animație și o mare expoziție de scenografie deschisă la Centrul Multifuncțional sunt principalele repere ale programului Festivalului „Puppets occupy street“.

Păpușile vor coborî de pe scenele teatrelor în stradă, în cadrul celui mai amplu festival de arta animației din Craiova și Oltenia, „Puppets occupy street“, care se va desfășura în perioada 25 august – 1 septembrie. Seria evenimentelor este inspirată de mișcarea Occupy, dar și de dorința colectivului Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri“ de a încerca să revigoreze arta animației. „Este o ediție-pilot. Vom anunța care vor fi următoarele patru ediții ale festivalului. Este o manifestare care își dorește să se dezvolte, să fie un mic bulgăre, care rostogolindu-se an de an să crească din ce în ce mai mare și Craiova să devină un pol al păpușăriei“, a precizat managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri“, Adriana Teodorescu.

Spectacole, ateliere, proiecții video

Încă din prima zi de festival, păpușile supradimensionate vor invada strada, în cadrul paradei ce va marca începutul manifestării. „Păpușile gigant reprezintă una dintre dorințele noastre mai vechi, care abia acum se realizează. Putem să ne mândrim că facem patru păpuși gigant de peste patru metri. Deși e o ediție-pilot cu titluri de spectacole inspirate din poveștile universale, baza festivalului o reprezintă poveștile românești, și aceste păpuși supradimensionate sunt inspirate din folclorul românesc și din mitologia basmelor românești: Știma Apelor, Muma Pădurii, Pasărea măiastră și Zmeul. Se vor alătura, în cadrul paradei, și alte păpuși, însă nu de aceeași amploare“, a precizat Adriana Teodorescu.
15 trupe, companii, în mare parte private, vor aduce, timp de opt zile, spectacolele de păpuși în mijlocul oamenilor, pe stradă, atât în cartiere, cât și în centrul Craiovei. „Nuți și Sorin Dorobanțu din Arad, pe care i-ați întâlnit în cadrul stagiunii estivale de anul trecut în Piața «William Shakespeare», vor veni chiar în deschiderea festivalului cu spectacolul «Înaripații», fiind însoțiți de o mulțime de copii din Arad. E un spectacol frumos și impresionant, care se va desfășura la ceas de seară în Piața «Mihai Viteazul», pentru că are câteva efecte luminoase. Veți vedea spectacole clasice, vechi, așa cum se desfășurau la bâlci, la paravan, cu marionete și actori la vedere, reprezentații mult mai moderne cu păpuși.  E o incursiune în timp. Noi ne dorim ca acest festival să fie de fapt o trecere în revistă a tuturor formelor de artă păpușărească, derulate de-a lungul vremurilor. Sunt spectacole vechi, în dulce stil clasic, dar și noi. Unul dintre aceste spectacole moderne va încheia și festivalul. Este vorba de Compania Lightwave Theatre din București, care va veni cu un spectacol ce se numește «Iubita fizică», bazat pe o carte scrisă de Iulian Tănase. Va avea loc în aer liber, în centrul Craiovei. Nu doar spectacolele fac parte din programul festivalului, ci și atelierele de creație, care se vor desfășura tot în jurul artei animației“, a precizat Adriana Teodorescu.
Vor fi şi ateliere care se adresează copiilor mai mari și tinerilor. Iubitorii artei vor fi invitați să deprindă taina confecționării măștilor din „commedia dell’ arte“, pentru ca în cadrul unei alte întâlniri cu artiștii păpușari să se învețe tehnici de realizare a machetelor de teatru. Se vor desfășura, de asemenea, în cadrul festivalului, un atelier de păpușărit pentru copii, altul de animație digitală, la fel cum cei mari și mici vor sta la „Șezătoarea cu fluiere și povești“, pentru a afla ce secrete ascunde universul sunetelor.
Nu lipsesc din programul festivalului nici proiecțiile video, scurtmetraje de animație care vor însoți spectacolele de teatru. Și pentru că păpușile vor coborî de pe scenă în parcuri, în cartiere, în centrul orașului, vor ajunge în număr impresionant și la Centrul Multifuncțional din Romanești, unde se vor reuni în cadrul expoziției de scenografie. „Pornind de la expoziția itinerantă pe care am făcut-o noi, «Carte, păpușă, povestea», în cadrul festivalului vor fi, la Centrul Multifuncțional Romanești, sute de păpuși de la teatre din Brașov, Alba Iulia, Timișoara, Arad și Craiova, ce vor putea fi admirate pe întreg parcursul festivalului“, a mai declarat Adriana Teodorescu.
Festivalul „Puppets occupy street“ este organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri“, cu susținerea financiară a primăriei și consiliului local municipal, și se va desfășura sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS