14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDezastru la evaluarea naţională, în Mehedinţi

Dezastru la evaluarea naţională, în Mehedinţi

Liceenii din Mehedinţi se pare că nu iau în serios cel mai important examen din viaţa lor, cel care le deschide poarta spre maturitate. Vineri, 14 martie, s-au afişat rezultatele finale ale evaluărilor naţionale, iar rezultatul i-a lăsat pe mulţi fără cuvinte. Promovabilitatea a fost sub orice aşteptări: 21,57%.
Din 19 licee mehedinţene, în şapte procentul de promovabilitate este 0. Mulţi au negat că notele obţinute reflectă pregătirea lor, elevii spunând că nu au învăţat tocmai pentru că rezultatele evaluării nu îi afectează sau nu îi ajută cu nimic la medii şi nici nu se trec în catalog.  
Profesorii spun că vor mări numărul orelor de pregătire, însă este foarte puţin probabil ca elevii din liceele unde procentul de promovabilitate la această simulare a fost 0 să mai recupereze materia într-un termen relativ scurt. „Rezultatele nu sunt bune, ele sunt de natură să dea un avertisment atât elevilor, cât şi cadrelor didactice pentru că astfel de rezultate necesită o intensificare a pregătirii până în vară, până la examen. În privinţa elevilor, sunt două situaţii: cei care sunt buni şi au tratat cu superficialitate această simulare trebuie să-şi schimbe atitudinea încă de acum, astfel încât să abordeze serios examenul, iar cei care sunt slabi şi au luat note mici, să se pregătească pentru ca în vară să obţină alt rezultat la examenul propriu-zis“, a spus Marian Şuţă, inspectorul general şcolar al ISJ Mehedinţi.
Cât despre procentul de nici 25%, inspectorul şcolar general spune că este îngrijorător.
„Avem un procent de 21,57 promovabilitate cu medii peste 6, dar îngrijorător, cel puţin pentru simulare, este faptul că sunt licee care au promovabilitate 0, în special liceele tehnice. Asta dă de gândit, am avut şi în anii anteriori procentaje mici, dar anul trecut nu am avut cu 0 promovabilitate, însă iată că există această perspectivă negativă. Profesorii ar trebui să intensifice pregătirea elevilor strict pe structura subiectelor de examen „să lăsăm la o parte abordarea de altă natură a verificărilor cunoştinţelor elevilor, să lucrăm strict pe model de examen de bacalaureat“, a mai spus Marian Şuţă.
Nici liceele de top din Severin nu au obţinut rezultate bune: Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica“ – 52,97 la sută, Colegiul Naţional „Traian“ – 48,08 la sută ori Liceul de Artă „I.Şt. Paulian“ – 46,43 la sută.
Liceele cu procent de promovabilitate: Colegiul Tehnic „Decebal“, Colegiul Tehnic „Domnul Tudor“, Colegiul Tehnic „Lorin Sălăgean“, Colegiul Tehnic de Transport Auto, Liceul Tehnologic Halânga, Liceul Tehnologic „T. Vladimirescu“, Liceul Teoretic „Şerban Cioculescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS