19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a scumpit apa şi canalizarea la Târgu Jiu

S-a scumpit apa şi canalizarea la Târgu Jiu

Târgujienii vor plăti mai scump serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat în şedinţa de vineri un proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor practicate de SC Aparegio Gorj SA pentru distribuţie apă potabilă şi canalizare menajeră. Noile tarife sunt de 2,42 lei pe metrul cub de apă şi 2,58 lei pe metrul cub de canalizare cu TVA. Ion Popescu, directorul Aparegio, a declarat că preţurile vechi erau de 2,07 lei pe metrul cub de apă şi 1,90 lei pe metrul cub la canalizare. Ultima majorare a preţului la apă a fost făcută anul trecut, în luna iunie. Tariful va fi valabil începând din 1 octombrie. Cu toate că a fost majorat din nou într-un an şi câteva luni, Ion Popescu susţine că tariful la apă şi canalizare din Târgu Jiu ar fi printre cele mai mici din ţară. În acelaşi timp, şeful Aparegio susţine că firma pe care o conduce a realizat în ultimii ani mai multe investiţii şi a accesat şi un credit de şase milioane de lei folosit drept cofinanţare la un proiect european, astfel încât mărirea tarifelor ar fi justificată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS