19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBani de la buget pentru trei festivaluri

Bani de la buget pentru trei festivaluri

Primăria Târgu Jiu sprijină financiar trei festivaluri care vor avea loc în luna august prin alocarea a 43.000 de lei Astfel, 2.800 lei vor fi alocați GORJFEST, 30.000 de lei pentru Festivalul Internațional de Folclor și 10.000 de lei pentru Festivalul de Folk și Baladă.
Aflat la cea de-a XI-a ediție, Festivalul Internațional de Folclor primește cei mai mulți bani de la Primăria Târgu-Jiu, comparativ cu celelalte manifestări din luna august. Consilierii locali au aprobat alocarea a 30.000 de lei pentru buna reușită a acestui eveniment. Festivalul Internațional de Folclor are loc în perioada 19-23 august și are ca participanți ansambluri folclorice din opt țări: Polonia, Grecia, Slovacia, Serbia, Turcia, Ucraina, Macedonia și Israel. Festivalul Internaţional de Folclor este organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Târgu Jiu, precum şi a altor instituţii din municipiu şi judeţ.

Spectacole în aer liber

Ca și în anii trecuți, principalii organizatori-finanțatori sunt Consiliul Judeţean Gorj și Primăria Târgu Jiu.
Festivalul Național de Muzică Folk și Baladă „Poarta Sărutului“ va avea loc în perioada 9-11 august, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu. „Anul acesta, organizatorii au propus ca spectacolele să se desfăşoare în amfiteatrul din strada Victoriei. Valoarea totală a cheltuielilor cu festivalul se va ridica la suma de minimum 150.000 de lei. O parte din suma necesară, respectiv 60.000 de lei, va fi asigurată de Consiliul Judeţean Gorj. Scopul principal al acestui eveniment este de a promova peste hotare municipiul Târgu Jiu și frumusețile sale“, a declarat Gheorghe Porumbel, directorul festivalului.
Totodată, în perioada 27 iulie-7 august, se va desfăşura în Târgu Jiu a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Vizuale GORJFEST (cu secţiunile pictură, sculptură mică, fotografie artistică şi film documentar), la care sunt prezenţi artişti din: Spania, Franţa, Canada, Albania, Maroc, Serbia, Bulgaria şi România.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS