10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele BCE: Consolidarea fiscală în zona euro este inevitabilă

Preşedintele BCE: Consolidarea fiscală în zona euro este inevitabilă

Consolidarea fiscală este inevitabilă în zona euro, pentru că altfel costurile de împrumut ale statelor membre vor creşte, a declarat, luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, conform Mediafax.
Întrebat despre criza politică din Portugalia şi consecinţele austerităţii în această ţară, Draghi a afirmat că Portugalia se numără printre exemplele „în care economia rămâne sub presiune, iar problemele sociale, inclusiv şomajul în rândul tinerilor, sunt la cote ridicate”.
BCE a transmis în mod repetat că banca nu poate substitui reformele şi consolidarea fiscală de care sunt responsabile guvernele, a declarat şeful băncii centrale, adăugând, însă, că procesul de consolidare ar trebui să aibă impact negativ minim asupra creşterii economice.
Draghi a reiterat luni că o schimbare a politicii de sprijinire a economiei este „îndepărtată”, urmând ca dobânzile practicate de BCE să rămână la nivelurile actuale sau să fie reduse mai mult dacă devine necesar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS