20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAruncaţi din asociaţia de proprietari

Aruncaţi din asociaţia de proprietari

Supărat pe proprietari, un preşedinte a pus la cale excluderea unui bloc din asociaţia pe care o coordonează. Acesta a hotărât în Adunarea Generală ca, începând cu 1 mai 2013, locatarii să se „gospodărească“ singuri.

Este vorba de Asociaţia nr. 14 Eroilor din Valea Roşie, al cărui preşedinte, Constantin Călin, se ceartă şi se judecă de ani buni cu proprietarii din blocul T7, Valea Roşie. Considerând că nu există altă metodă să rezolve aceste conflicte, preşedintele asociaţiei şi cei prezenţi la întrunire au hotărât în Adunarea Generală din 20 martie anul acesta ca blocul T7 să nu mai facă parte din asociaţie. Preşedintele şi comitetul le-au dat proprietarilor excluşi şi un termen, 1 mai 2013, dată de la care administrarea şi calcularea întreţinerii nu vor mai fi efectuate de Asociaţia nr. 14 Eroilor, Valea Roşie. Că este legal ori nu, preşedintele Asociaţiei nr. 14 Eroilor nu s-a mai gândit, în schimb, a trimis adrese către furnizorii de utilităţi prin care îi avertizează: „…acestor proprietari care locuiesc în blocul T7 le veţi trimite factura separat pe bloc, întrucât va trebui să-şi facă asociaţie pe bloc. Noi, Asociaţia 14, nu vă vom plăti consumurile acestui bloc începând cu data mai sus menţionată (1 mai 2013 – n.r.). Vă rugăm să-i contactaţi şi să stabiliţi cu ei cum procedaţi cu consumurile făcute de ei şi cum vor plăti aceste consumuri: adresa lor este strada Vântului, bl T7“.
Vineri, 24 mai 2013, sediul Asociaţiei 14 Eroilor din Valea Roşie era închis, după cum se preciza şi pe afişul de pe uşă. Prin urmare, preşedintele şi ceilalţi angajaţi nu au putut fi contactaţi să explice cum este cu excluderea proprietarilor din asociaţie.

Proprietarii nu ştiu ce să creadă

De cealaltă parte, proprietarii aşteaptă cu ochii pe avizier să vadă dacă aceasta nu este o „glumă“ a preşedintelui asociaţiei sau vreo metodă de intimidare. „Ne uităm la avizier să vedem dacă afişează listele de plată, că aşa se auzea că ne scot din asociaţie, dar nu ştim sigur. Au tot fost probleme pe scara asta, cu nişte bani cu acoperişul, dar nu ştiu să vă spun mai multe. Acum văd că nu au pus listele de plată, că trebuie să plătim luna mai. Încă nu ştim dacă vom face altă asociaţie, dacă au procedat corect, că nu pot stabili acest lucru câţiva oameni care au fost la adunare“, este de părere Maria Tipaldo, proprietar.
Proprietarii susţin că preşedintele nu a procedat legal şi nici nu are această calitate să sisteze administrarea şi repartizarea cheltuielilor de întreţinere în listele de plată.
„Până acum am plătit la asociaţie. Nu ştiu dacă are calitatea să ceară excluderea din asociaţie a acestui bloc. De ce, pentru că a pierdut nişte procese cu proprietarii din acest bloc, să ne dea afară? Nu cred că poate spune că nu ne plătim întreţinerea şi să ne excludă. Există nişte datorii cu banii daţi pentru repararea acoperişului blocului. Nu ştiu cine a hotărât în adunare să ne dea afară. Încă nu am discutat dacă vom înfiinţa altă asociaţie“, este de părere Iancovici, alt proprietar.
Oamenii nu s-au gândit încă să înfiinţeze altă asociaţie. „Vor să ne excludă începând cu luna mai. Nu ne-am făcut altă asociaţie, să vedem totuşi ce se întâmplă. Acum am plătit luna martie şi ar urma luna aprilie. Au fost nişte probleme cu acoperişul; s-a reparat, s-au cheltuit nişte bani şi acum nu mai pot să-i recupereze. Cei care au plătit sunt obligaţi să mai plătească încă o dată, ceea ce nu este corect. Ne adaugă la întreţinere tot felul de plăţi care nu sunt ale noastre“, a explicat doamna Polifronie

Este ilegal

Preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP) din Craiova 2012, juristul Ion Pătrulescu, explică: „Nu se poate face o astfel de excludere, decât dacă era prevăzut în statutul de înfiinţare al asociaţiei. Este ilegal. Iar furnizorii pot trimite facturi unei scări de bloc dacă aceasta se constituie separat în altă asociaţie şi încheie contracte cu furnizorii. O simplă adresă nu produce acest efect. Probabil aici este şi o problemă internă a asociaţiei, dacă sunt datorii mari, asociaţia are alte mijloace de recuperare a acestora“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS