17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMărfuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii olteni

Mărfuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii olteni

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Olt au acţionat ieri pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor cu produse contrafăcute, conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt. În timpul acţiunilor, poliţiştii au verificat 10 agenţi economici, au constatat 2 infracţiuni privind mărcile şi indicaţiile geografice, au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei şi au ridicat bunuri, în vederea continuării cercetărilor, în valoare de 700 de lei. 
De exemplu, cu ocazia verificărilor efectuate pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor cu produse contrafăcute, în târgul săptămânal, din comuna Osica de Sus, judeţul Olt, au fost identificate, ca fiind expuse la vânzare, mai multe articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, purtând inscripţia unor mărci protejate, la două standuri, aparţinând unor societăţi comerciale din municipiul Slatina.
Pentru mărfurile menţionate, agenţii economici respectivi nu deţineau certificat de conformitate sau alte documente, din care să rezulte acordul titularului de marcă.
Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au întocmit dosare penale şi au confiscat marfa contrafăcută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS