14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVoluntari pentru Marte

Voluntari pentru Marte

Colonizarea planetei Marte pare să nu mai fie un simplu proiect SF, ci o idee pe care o fundaţie nonprofit din Olanda vrea să o pună în practică în anul 2023. Fundaţia Mars One caută persoane interesate să devină primii colonişti ai planetei Marte. Reprezentanţii fundaţiei au anunţat că nu se caută cine ştie ce savanţi pentru mutarea pe Marte, ci oameni care au calităţi concrete: să fie foarte sănătoşi, inteligenţi, adaptabili, curioşi şi să-şi dorească să se dedice trup şi suflet acestui proiect. De asemenea, vârsta minimă a voluntarilor trebuie să fie de 18 ani. Chiar dacă orice calificare este un avantaj, astronauţii aleşi vor învăţa tot ce le trebuie în timpul celor opt ani de pregătire, pe Pământ, într-o bază care va simula condiţiile de pe Marte. Mars One va trimite, în perioada 2016-2021, opt roboţi pe Marte, care să construiască facilităţile necesare bazei umane, iar coloniştii vor veni începând cu anul 2023. Selecţia va fi realizată de experţii fundaţiei, iar în final primele serii de patru astronauţi vor fi selectate cu ajutorul unui program televizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS