14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul care te scoate din casă

Programul care te scoate din casă

Ultimele zile din luna noiembrie şi primele două din ultima lună a anului aduc în Craiova evenimente variate, aşa că este aproape imposibil să nu găsiţi ceva care să vă satisfacă gusturile în oferta cluburilor sau a instituţiilor din oraş.

Începem săptămâna cu un concert coral care are loc la Filarmonica „Oltenia“ chiar în această seară, de la ora 19.00. Evenimentul face parte din manifestările prilejuite de Festivalul Internaţional Craiova Muzicală, ce se încheie exact peste o săptămână, pe 3 decembrie. Sâmbătă seară, melomanii vor putea asculta lucrări de Händel, Bach, Britten, Debussy sau Rossini, dar şi compoziţii aparţinând unor români precum Ioan D. Chirescu, Marţian Negrea, Grigoraş Dinicu ş.a., toate în interpretarea Coralei Academice a filarmonicii. Dirijorul serii este tânăra Manuela Enache, iar la pian se va afla Corina Stănescu.
Mâine, la Casa de Cultură a Studenţilor, Grasu XXL cântă în cadrul Balului Facultăţilor de Agricultură şi Horticultură. Dacă vă place genul muzical abordat de artist, puteţi merge şi voi la eveniment, chiar dacă aţi trecut de perioada studenţiei. Balul începe la treizeci de minute după ora 20.
Miercuri programul începe să se aglomereze. De la 19.00 avem un nou concert la filarmonică, un recital de pian susţinut de Kasparas Uinskas (din Lituania), cu selecţii din Chopin, Brahms, Debussy şi Rahmaninov. La 20.00, debutează în Trend Studio Balul Facultăţii de Mecanică, unde invitatul serii este Guess Who. Puteţi încheia seara la Play, unde vin cei de la Timpuri Noi, după ora 21.00.
Joi seară, mai aveţi o variantă de concert. La Pub’s Pub cântă Oana Radu & FriendZ. Pe Oana probabil o cunoaşteţi deja, căci a fost unul dintre reprezentanţii Craiovei la Vocea României în primul sezon al competiţiei.
Uşor, uşor, ajungem la weekend. Vineri, de Sfântul Andrei, clubul Scena 8 îi invită pe sărbătoriţi să petreacă seara alături de trupa 7Fix, în timp ce filarmonica ne mai aşteaptă la încă o seară de concert. De data aceasta, unul simfonic, ce va avea loc sub bagheta dirijorală a lui Gheorghe Costin. Dacă vă plac Brahms, Enescu şi Stravinski, ar fi bine să nu rataţi evenimentul.
Ultima recomandare este concertul susţinut duminică, de la 21.00, de Pavel Stratan, care vă aşteaptă la Cafe Play pentru o porţie de muzică tocmai bună de încheiat săptămâna.
Ca de obicei, noi vă urăm o săptămână frumoasă, indiferent de cum decideţi să o petreceţi!
Program oferit cu sprijinul www.craiova.ro/evenimente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS