Noaptea
de Elie Wiesel, Editura Corint
Elie Wiesel este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986 și unul dintre supraviețuitorii lagărelor de exterminare hitleriste. Născut la Sighet în anul 1928, Wiesel a fost deportat la 15 ani împreună cu familia de către autoritățile maghiare care stăpâneau în acel moment Ardealul de Nord. Wiesel a descris, în termenii experienței personale, tragedia unei etnii în numeroase cărți care au făcut înconjurul lumii. În România i-au apărut până acum șapte din cele peste cincizeci de cărți de depoziție despre grozăvia care a marcat secolul XX, între care și „Memoriile“ apărute la Ed. Hasefer.
„Noaptea“, apărută la Editura Corint, în traducerea Liei Decei, este prima carte a lui Elie Wiesel și a beneficiat la apariția în Franța, în 1958, de o caldă prefață a scriitorului François Mauriac. Este o carte document, zguduitoare prin mărturia directă a unui om care și-a pierdut mama, tatăl și sora mai mică în lagărele de exterminare. Autorul povestește viața plină de căldură și bucurii din Sighetul transilvănean, unde comunitatea evreilor era privită cu respect, iar relațiile dintre diferitele etnii erau dintre cele mai cordiale. Copilul vrea să se bucure de înțelepciunea cărților și își roagă tatăl, un negustor respectat, să-i permită să studieze Cabala. Viața are în micul orășel nordic un curs al ei liniștit, cu bune și cu rele, care nu ies din tiparul cotidian. Ruptura apare în momentul în care autoritățile maghiare, sub jurisdicția căruia se afla Ardealul de Nord în urma Diktatului de la Viena, îi strânge în 1944 pe evrei și îi urcă în trenurile morții. Copilul Wiesel povestește în pagini pline de dramatism trăirile celor expulzați în teritoriile morții, pregătirile pentru o expediție în necunoscut care se va finaliza cu ștergerea din cartea vieții a celor care nu aveau altă vină decât că erau evrei. Ultima imagine cu mama și surorile sale, de care a fost despărțit la intrarea în lagărul de la Birkenau, are dramatismul unui adio veșnic: „Într-o fracțiune de secundă le-am văzut pe mama și pe surorile mele pornind spre dreapta. Tzipora o ținea pe mama de mână. Le-am văzut îndepărtându-se; mama mângâia părul blond al surorii mele, ca și cum ar fi protejat-o, iar eu continuam să merg alături de tata, de bărbați. Și nu știam că, în acel loc și în acea clipă, mă despărțeam pentru totdeauna de mama și de Tzipora“. Grație sfatului unui vechi deținut, Elie Wiesel a declarat că avea 18 ani și astfel nu a fost despărțit de tatăl său. A fost considerat adult și a fost trimis în același loc de muncă împreună cu tatăl său. La Auschwitz a învățat ce înseamnă umilința, suferința și moartea, iar mirosul de trupuri arse în crematoriile morții i s-a întipărit pentru totdeauna în minte. Viața din lagăr, cu dramele ei interne, bătăile și umilințele, l-a maturizat pe tânărul care va încerca să supraviețuiască terorii metodice a hitleriștilor. Credința în Dumnezeu slăbește și cel care îl adora este uimit să vadă cum Creatorul nu intervine pentru a opri genocidul. Va fi o lecție aspră pentru un credincios care dorea să-și dedice viața învățăturilor sfinte ale Talmudului. Din lagărul de la Buna, unde ajunsese între timp, vor fi duși mai departe, pentru că hitleriștii vor dori să șteargă urmele genocidului în momentul în care Armata Roșie avea să ajungă în ținuturile stăpânite de ei. Marșul prin iarna aspră este o odisee nefirească relatată în termenii cutremurători ai degradării ființei umane. Pe 28 ianuarie 1945, tatăl său va muri bolnav în lagărul de la Buchenwald, unde ajunseseră după un drum istovitor. La 11 aprilie, lagărul a fost luat cu asalt și nemții au fost lichidați. Un copil, supraviețuitor al celei mai josnice crime organizate din istoria umanității, a trăit să povestească despre noaptea care s-a întins în secolul trecut asupra lumii.
