17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii au câştigat procesul cu Ministerul Educaţiei

Profesorii au câştigat procesul cu Ministerul Educaţiei

Peste o mie de profesori din Gorj au primit de la Ministerul Educaţiei suma de 160.000 de euro, bani pentru achiziţionarea de cărţi şi material didactic necesar orelor de curs. Dascălii au dat în judecată ministerul de resort şi au solicitat banii respectivi, conform legislaţiei care prevede faptul că profesorii beneficiază de indemnizaţii pentru a-şi cumpăra materialele necesare pentru desfăşurarea orelor la clasă. Peste 90% dintre profesorii care au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile provin din Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI) Târgu Jiu, condus de Florinela Ponta. Conform liderului de sindicat, fiecare profesor are de primit aproximativ 167 de euro. Ministerul Educaţiei a decis să respecte toate hotărârile juecătoreşti definitive şi care au devenit executorii, astfel că fondurile vor intra în cel mai scurt timp în posesia profesorilor.

Banii ajung mai întâi la şcoli

Banii vor ajunge în primă instanţă la unităţile de învăţământ de unde provin dascălii, după care vor fi acordaţi profesorilor. „În sfârşit, s-au primit de la Ministerul Educaţiei cei peste 160.000 de euro pe care ni-i datorează pe hotărârile judecătoreşti şi executorii privind suma de bani acordată profesorilor pentru cărţi şi materiale didactice. Din această sumă 91% o să le revină colegilor mei din Sindicatul Târgu Jiu. Mulţi ne-au spus să nu dăm în judecată ministerul că dăm degeaba. Uite că nu dăm degeaba. Dacă depăşeam cei trei ani în care aveam dreptul să ne cerem aceste sume, am fi plâns acum după ele. Toată munca nu a fost zadarnică, banii au venit mai târziu, dar au venit de la minister. Asta înseamnă pentru fiecare coleg suma de 167 de euro. Acum, colegii noştri vor putea să îşi îmbunătăţească biblioteca în conformitate cu ultimele noutăţi, în orice domeniu de activitate. Banii vor fi alocaţi şcolilor şi colegii se vor prezenta cu facturile la unităţile de învăţământ pentru a beneficia de decontări. Important este că banii au venit de la minister. Sunt peste o mie de oameni care şi-au câştigat în instanţă acest drept şi aşteaptă să şi beneficieze de el“, a precizat Florinela Ponta, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS