20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova prinde viteză spre Bucureşti

Craiova prinde viteză spre Bucureşti

Drumul modernizat de la Craiova către Bucureşti, via Alexandria, devine realitate. Constructorii au demarat ieri lucrările de reabilitare pe DN 6, lotul trei, care vor dura doi ani.

Aproape 37 de kilometri din Drumul Naţional 6 au intrat de ieri în reabilitare. Firma italiană de construcţii, Secol, a început decopertarea asfaltului în dreptul localităţii Zănoaga din Dolj. Având ca proiectant firma Inocsa Ingenieria şi consultant WSP Group, proiectul este finanţat în proporţie de 30% de Guvernul României şi 70% de Fondul European de Dezvoltare Regională. Pentru această porţiune de drum, costurile totale se ridică la aproape 120 de milioane de lei plus TVA. Cei 37 de kilometri sunt doar o parte din programul de reabilitare a DN 6. Drumul a fost împărţit în trei loturi, iar câştigătorii au fost deja stabiliţi în urma licitaţiilor. În cazul lotului 1 – DN 6 Alexandria – Craiova, de la km 90 + 190 la km 132 + 435, porţiunea reabilitată are o lungime de 42,245 km, lucrarea fiind câştigată de Saphir Structures 1991. Valoarea contractului este de 140.651.991 lei, fără TVA, din care 96.965.229 de lei constituie finanţarea nerambursabilă a Comisiei Europene, diferenţa până la valoarea totală fiind asigurată de la bugetul de stat.
Lucrarea pentru lotul 2 – DN 6 Alexandria – Craiova, de la km 132 + 435 la km 185 + 230 – a fost adjudecată de către asocierea Romstrade – Ezentis – Euroconstruct Trading 98 SRL. Lungimea lotului de drum reabilitat este de 52,8 km, iar valoarea contractului se ridică la 119.361.550 de lei, fără TVA, din care 82.221.598 de lei constituie finanţarea nerambursabilă a Comisiei Europene. Diferenţa până la valoarea totală va fi asigurată de la bugetul de stat. Suma totală care se va investi în cei peste 130 de kilometri, cât are drumul, se ridică la 396 de milioane de lei. Potrivit CNADNR, prin implementarea proiectului Reabilitare DN 6 Alexandria – Craiova se urmăreşte mărirea vitezei de deplasare şi realizarea de economii de timp, reducerea costurilor de exploatare, a numărului de accidente şi îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie.

Semafoare pe drumul naţional

Revenind la lotul trei, a cărui reabilitare a început ieri, trebuie spus că lucrările vor viza drumul de la Selgros până la limita Doljului cu judeţul Olt. Lăţimea celor două benzi de circulaţie va fi de zece metri, dar cea destinată circulaţiei va fi de şapte metri. De asemenea, în comune şi sate vor fi montate trotuare. Între Selgros şi Penitenciarul Pelendava, pe o distanţă de circa doi kilometri, drumul va avea patru benzi de circulaţie. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Ştefan Stoica, i-a lăudat pe constructori, spunând că aceştia au mai lucrat cu succes la alte proiecte. „Constructorul a lucrat şi pe DN 65, şi DN 67, iar drumurile arată bine şi acum.
De asemenea, au început lucrările şi la centura ocolitoare de 10,3 kilometri a oraşului Caracal, şi la modernizarea câtorva zeci de kilometri de drum în Olt. Sunt sigur că termenul de 24 de luni va fi respectat“, a spus Stoica. Întrucât utilajele sunt amplasate pe marginea drumului, şoferii trebuie să reducă viteza de acum încolo în zona comunei Leu, acolo unde traficul va fi îngreunat. Momentan, nu au fost montate semafoare, ci sunt muncitori care dirijează circulaţia. Potrivit directorului firmei de construcţii, semafoarele vor fi montate în următoarele două luni. Prezent şi el la începerea lucrărilor, prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a spus că, în opinia sa, drumul către Bucureşti este mai scurt pe ruta Caracal – Alexandria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

29 COMENTARII