9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum scapă craiovenii de gunoi

Cum scapă craiovenii de gunoi

Unii craioveni s-au debarasat de gunoiul pe care l-au strâns în gospodărie, scoţându-l în stradă. Astfel, tone de gunoaie au apărut de o săptămână pe bulevardul Râului, la intersecţia cu strada Cicoarei, pe margina carosabilului. Şi pe bulevardul Ştirbei Vodă a apărut o groapă de gunoi chiar pe spaţiul verde. Exemplele pot continua, ca să nu mai vorbim de periferiile oraşului. Societatea care se ocupă de curăţenie în Craiova cunoaşte aceste probleme, dar fie închide ochii, fie este depăşită de situaţie. „Pe bulevardul Râului este o situaţie specială. Acolo a rămas mult moloz în urma constructorului care a lucrat la canalizare, ceea ce îl determină pe cetăţeanul de rând să arunce şi el, în acelaşi loc, gunoiul din propria gospodărie. Ca să nu mai vorbim de calitatea omului care face acest gest. Abonaţii au contracte cu noi pentru gunoiul menajer, pentru alt gunoi sunt taxaţi în plus. Prin urmare, ca să scape de el, îl aruncă în marginea drumului. Dar eu sunt obligat să-l ridic şi plătesc pentru el când îl duc la depozitul de la Mofleni. În această zonă se lucrează acum cu beneficiarii de ajutor social. Într-adevăr, şi pe Ştirbei, în spatele Cimitirului Evreiesc, şi spre stadion se aruncă frecvent gunoaie pe spaţiul verde. Noi îl ridicăm şi în câteva zile este la loc. Aşa înţeleg oamenii să se comporte“, a spus Dan Petre, reprezentantul SC Salubritate Craiova SRL.

• Maria Cernătescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII