14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsilierul Tudor, incompatibil

Consilierul Tudor, incompatibil

ANI îl acuză pe liderul TSD Dolj, Florentin Tudor, că ar fi ţinut să rămână vreme de nouă luni
şi în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al  RAT Craiova, deşi era consilier local

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat miercuri printr-un comunicat de presă că Florentin Tudor (foto), consilier local PSD în cadrul Consiliului Local Municipal Craiova, a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor. Instituţia precizează că „persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menţionate, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani“.

A fi sau a nu fi… la RAT

Tânărul politician – în prezent preşedinte al organizaţiei TSD Dolj, dar şi vicepreşedinte al PSD Craiova – a fost numit pe 7 martie 2006 în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al RAT Craiova, regie aflată în subordinea consiliului local. Ulterior, pe 20 iunie 2008, a fost validat drept consilier local, moment în care trebuia să renunţe la funcţia de la RAT, însă, potrivit ANI, n-ar fi făcut-o.
„În verificările pe care le-a făcut, ANI putea să constate că în luna imediat următoare validării mandatelor de consilier local s-a adoptat prin hotărâre de consiliu un nou Consiliu de Administraţie la RAT Craiova, din care eu nu mai făceam parte. Această hotărâre există şi ANI putea să afle de ea dacă ar fi făcut o verificare mai amănunţită. Puteau să vadă şi în declaraţia de avere că nu mi-am mai trecut veniturile de la RAT, deci n-am mai făcut parte din acel Consiliu de Administraţie“, a declarat Florentin Tudor pentru Gazeta de Sud.
Totuşi, ANI susţine în comunicatul de miercuri că „mandatul de membru în Consiliul de Administraţie al RAT Craiova a încetat pe 13.03.2009, în baza Încheierii judecătorului delegat nr. 2264, ca urmare a depunerii de către domnul Tudor Florentin, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a Cererii de menţiune nr. 17.751/12.03.2009 (la nouă luni de la data validării în funcţia de consilier local)“.

Probleme mai vechi

Consilierul Florentin Tudor susţine că va contesta decizia ANI: „Voi ajunge cu siguranţă în instanţă, unde voi dovedi că am dreptate“.
De altfel, consilierul pesedist a mai avut probleme cu ANI. În mai 2009, această instituţie l-a dat pe mâna Parchetului, sub acuzaţia de fals în declaraţii, pe motiv că nu a depus la timp declaraţiile de avere şi interese, dar şi pentru că nu a menţionat faptul că a deţinut funcţia de administrator la SC LEMCOR SA Craiova. În urma investigaţiilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a decis neînceperea urmăririi penale faţă de consilierul local, pe motiv că fapta nu a întrunit elementele constitutive ale unei infracţiuni. Soluţia dată de procurorii craioveni a fost acceptată de ANI, care nu a contestat-o.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS